Profesorii suceveni, greu de mobilizat pentru evaluarea lucrărilor de la simulare

Profesorii suceveni, greu de mobilizat pentru evaluarea lucrărilor de la simulare
Profesorii suceveni, greu de mobilizat pentru evaluarea lucrărilor de la simulare

Numărul redus de profesori suceveni care au dorit să se implice în evaluarea lucrărilor de la prima sesiune a simulării examenelor naționale a fost unul dintre neajunsurile semnalate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava.

Reprezentanții instituției au recunoscut că profesorii au fost greu de mobilizat pentru corectarea lucrărilor de la simularea din noiembrie, prin urmare cei implicați au avut un volum mai mare de muncă.

De asemenea, au fost școli unde nici un profesor nu a dorit să se implice în evaluarea tezelor.

Cel mai probabil, reticența dascălilor vine din faptul că această activitate nu este plătită, ci este voluntară.

Inspectorul școlar general Ciprian Anton spune că la cea de-a doua rundă de simulări organizate de IȘJ Suceava, care începe în această săptămână, se vor implica mai mulți profesori, semn că apelul adresat profesorilor a fost, în mare parte, înțeles.

Totuși, numărul profesorilor evaluatori este în continuare mic raportat la numărul total de cadre didactice încadrate la disciplinele de examen.

„Am avut o ședință cu directorii și am discutat această problemă. Momentan stăm mult mai bine decât la prima sesiune, cred că apelul nostru a fost auzit și înțeles de mare parte dintre profesori.

Participarea este voluntară, dar oferim acele adeverințe care îi pot ajuta și pot da greutate dosarului lor personal, care îi va ajuta pentru un eventual transfer de la o școală la alta, pentru gradație de merit etc.

Prin acest lucru cred că îi facem să vină aproape de noi și să conștientizeze faptul că e o diferență când un profesor corectează 70 de lucrări și alta e când sunt mai mulți înscriși, iar fiecare profesor corectează 20 – 30 de lucrări.

Vrem să facem o medie, să vedem câți copii sunt înscriși la simulare din fiecare școală și câți profesori.

De ce să nu recunoaștem, în prima sesiune s-a întâmplat ca în unele școli să fie copii înscriși, dar nici un profesor evaluator”, a spus șeful IȘJ Suceava, prof. Ciprian Anton.

Inspectoratul dispune de o bază de date clară privind numărul de cadre didactice din fiecare unitate de învățământ, numărul celor înscriși ca evaluatori și necesarul pentru corectarea lucrărilor.

De menționat că nici la simulările organizate de Ministerul Educației, din luna martie, profesorii nu vor fi remunerați pentru implicarea în aceste evaluări.

Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

„Matematica în viața reală. Soluții pentru învățarea cu sens” – cercul pedagogic al profesorilor de matematică la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni

„Profesorul diriginte – promotor al educației responsabile în comunitate”, bilanț, proiecte și idei, la Rădăuți