Uniunea Județeană a Sindicatelor (UJS) „Pro Educația” Suceava a hotărât ca membrii săi să porte miercuri banderole negre în unitățite de învățământ.
Potrivit UJS, „acțiunea este un protest față de comportamentul ministrului Educației, Monica Anisie, și al unui reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava care a afirmat că peste 80% din cadrele didactice merg la ore nepregătite”.
„Vor fi postate afișe în acest sens, dar și cu alte nemulțumiri ale angajaților din învățământ”, au mai precizat reprezentanții UJS „Pro Educația” Suceava.
Profesorii suceveni din Uniunea Județeană a Sindicatelor vor purta miercuri banderole negre în semn de protest






