În prima zi de școală

Profesorii suceveni au mimat greva și au acceptat florile elevilor



Profesorii suceveni au mimat greva și au acceptat florile elevilor
Profesorii suceveni au mimat greva și au acceptat florile elevilor

– În toate școlile sucevene a fost organizată festivitatea de deschidere a noului an școlar
– Curțile colegiilor și liceelor sucevene au fost, pentru câteva ore, adevărate expoziții de coafuri și machiaj
Deși liderii sindicatelor din învățământul sucevean au declarat zilele trecute că, în județul Suceava, majoritatea cadrelor didactice dorește boicotarea începutului de an școlar, prin neparticiparea la festivități, în toate școlile sucevene au fost organizate deschideri festive.
Cu toate acestea, elevii și părinții acestora au fost derutați în prima zi de școală. Foarte mulți elevi au fost convinși că festivitățile nu vor mai avea loc și fie că au ajuns prea târziu în curtea școlii, fie nu s-au prezentat deloc la școală. Cei care au participat totuși la deschiderea festivă a noului an școlar s-au îndreptat spre instituțiile de învățământ cu brațele pline de flori, după un obicei „străvechi” al locului. Elevii din ciclul primar au fost cei mai emoționați de începerea școlii, nerăbdători să îmbrace uniformele vișinii, bleumarin sau verzi. Colegii lor mai mari au căutat, dimpotrivă, să șteargă de tot amintirea uniformelor școlare, pe care le-au înlocuit cu blugi decolorați sau franjurați, cu bluze sport și geci sofisticate, cu fuste mult prea scurte și cu tocuri mult prea înalte pentru un cadru festiv și oficial. Curțile colegiilor și liceelor sucevene au fost, pentru câteva ore, adevărate expoziții de coafuri și machiaj.
Cei mai mulți elevi s-au îndreptat spre școală convinși că se vor întâlni cu profesorii lor în curtea școlii. „Profesorii au dreptate să protesteze pentru că salariile lor sunt foarte mici. Eu am fost sigur că începe școala pentru că profesorii nu se îndură să facă asta elevilor. Anul acesta am avut testele naționale. Nici o clipă nu am crezut că profesorii vor boicota examenele deoarece se gândesc la noi”, a declarat un proaspăt licean al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava.
Părinții au fost mai puțin entuziaști și neîncrezători în bunăvoința cadrelor didactice față de cei mai mici elevi. „Nu eram sigură că începe școala până nu am telefonat profesorilor din această școală. De la știri nu ne-am putut lămuri. Nu știu ce salarii au profesorii, probabil că au dreptate să protesteze. Greva are un efect negativ în primul rând asupra elevilor și părinților. Dacă anul trecut aș fi avut copil la școală, probabil că nu aș fi fost de acord cu greva”, este de părere mama unui elev în clasa I la Școala nr.3 din Suceava.
Foarte mulți elevi au privit cu maturitate gestul cadrelor didactice de a protesta la început de an școlar și de a cere salarii mai mari, pronunțându-se însă împotriva grevei despre care cred că este o pierdere de timp în detrimentul lor. „Profesorii care amenință cu greva au și nu au dreptate. De vină sunt guvernanții care nu găsesc soluții pentru rezolvarea situației. Profesorii ar trebui să fie la ore pentru că altfel toți avem de pierdut”, a declarat o elevă din clasa a X-a, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava.
– Dascălii suceveni cred că lipsa de organizare a sindicatelor a dus la eșecul acțiunii de protest
Inspectorii școlari suceveni au participat la festivitățile de deschidere a noului an școlar convinși că nu va exista nici o acțiune de protest a cadrelor didactice din județ. „Cred că sindicaliștii din învățământ și-au ales prost momentul pentru a purta negocieri cu Guvernul. Ar fi trebuit ca aceste discuții să înceapă cel mai târziu la 1 august pentru a se putea face auziți. Acum conducerea Ministerului Educației se ocupă de începerea unui nou an școlar. Și la noi școala a început în condiții normale, cu organizarea unor festivități de deschidere”, a declarat inspectorul general adjunct Vasile Monacu.
În școlile în care cadrele didactice fac parte din Sindicatul Liber și Independent „Spiru Haret” Suceava, s-a procedat la o sondare democratică pe marginea boicotării primei zile de școală. În majoritate covârșitoare, dascălii suceveni s-au declarat împotriva măsurii de a nu participa la festivități. „Profesorii consideră că acțiunea sindicală nu a fost bine organizată, iar neparticiparea la festivitatea de deschidere nu ar fi dus la nici un rezultat concret. Credem că dacă în perioada 1 – 15 septembrie cadrele didactice ar fi fost mai bine informate și organizate, acțiunea de protest ar fi avut succes”, a declarat liderul sindical din Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. Aurelia Petcu.
Aflat la mitingul de la București, președintele Sindicatului Liber și Independent „Spiru Haret” Suceava, prof. Constantin Cernica, nu a putut fi contactat telefonic pentru a oferi o poziție oficială față de eșecul acțiunii de protest din județul Suceava.


Profesorii suceveni au mimat greva și au acceptat florile elevilor
Profesorii suceveni au mimat greva și au acceptat florile elevilor
Profesorii suceveni au mimat greva și au acceptat florile elevilor
Profesorii suceveni au mimat greva și au acceptat florile elevilor


Recomandări

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana
Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana