Elevii suceveni își pot înscrie profesorii preferați în cursa pentru câștigarea Premiului Mentor pentru Excelență în Educație, ediția 2018.
Competiția își propune să evidențieze profesorii, antrenorii sau mentorii care au descoperit și au lansat tinere talente, care au sprijinit din umbră primii pași ai unor elevi, ale căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.
„Cunoașteți un profesor bine pregătit profesional, devotat, entuziast, care a susținut pregătirea școlară a copilului dumneavoastră, organizând cercuri de specialitate, susținându-l la concursuri, dându-i sfaturi utile pentru dezvoltarea talentului său? Cunoașteți un antrenor care a descoperit talentul copilului dumneavoastră și care l-a ajutat să-și dezvolte aptitudinile în domeniul sportiv cel mai potrivit pentru el? Vă mai amintiți un profesor care v-a lansat în carieră și la care v-ați putut întoarce oricând pentru sfaturi și sprijin profesional?”, au transmis organizatorii.
Potrivit acestora, din 2010, anual, sunt premiați 10 profesori și antrenori care au descoperit tineri talentați și au avut grijă de ei la începutul carierei lor, premiul constând într-un trofeu realizat de apreciatul artist Ioan Nemțoi și 8.000 de lei. Termenul limită de nominalizare este 31 decembrie.
Sunt valabile doar nominalizările făcute pe formularul de nominalizare pe care îl puteți descărca de pe site-ul Fundației Pentru Comunitate (www.pentrucomunitate.ro).
Informații suplimentare pot fi solicitate în scris la adresamentor@pentrucomunitate.ro sau prin telefon la numerele 0752-018760 sau 0755-045699.