Cadrele didactice și auxiliare din învățământul preuniversitar și universitar nu vor mai primi în acest an 150 de euro pentru formare profesională.
Bursa a fost oferită pentru prima dată anul trecut, între cele două tururi de scrutin de la alegerile prezidențiale, printr-un program derulat cu fonduri europene pe care reprezentanți ai Ministerului Educației au declarat că intenționează să îl păstreze până în 2020. Programul a fost sistat după doar un an, astfel că oamenii școlii vor trebui să investească din propriul buzunar pentru perfecționare – participare la cursuri, conferințe, achiziționare de materiale didactice, cărți, reviste, programe educaționale pe suport electronic.
Informația a fost confirmată și de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Suceava, care au declarat că programul nu mai continuă și în acest an.
În 2014, Guvernul a alocat 50 de milioane de euro, în cadrul Programului Operațional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), pentru programul privind „Dezvoltarea carierei didactice”, prin care minimum 250.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar și minimum 40.000 de profesori din mediul universitar au primit 150 de euro. Prin acest program a fost reluat, într-o nouă formă, programul întrerupt acum cinci ani, prin care dascălii beneficiau, anual, de 100 de euro pentru acoperirea cheltuielilor cu materiale didactice.
Program sistat
Profesorii rămân fără cei 150 de euro pentru perfecționarea profesională
