Cereri nevalidate

Profesorii pensionari din județ, refuzați la catedre în următorul an școlar



Traian Pădureț, liderul Sindicatului “Pro-Educația”: „Consiliul de Administrație al IȘJ nu a aprobat prelungirea activității pentru cei 48 de pensionari”
Traian Pădureț, liderul Sindicatului “Pro-Educația”: „Consiliul de Administrație al IȘJ nu a aprobat prelungirea activității pentru cei 48 de pensionari”

Deși au atins vârsta pensionării, 48 de profesori din județ au ales să-și prelungească activitatea de predare, înaintând, în acest sens, Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava cereri de continuare a activității didactice. IȘJ nu a validat nici una dintre cererile primite.
Potrivit lui Traian Pădureț, liderul Sindicatului “Pro-Educația”, „Consiliul de Administrație al IȘJ nu a aprobat prelungirea activității pentru cei 48 de pensionari. Aceștia vor putea preda numai în condițiile în care, pentru anul școlar 2014-2015, nu se ocupă toate posturile didactice vacante din județ, pensionarii putând ocupa aceste posturi prin contract, la plata cu ora”.
Pădureț a mai menționat că decizia IȘJ i se pare una „fermă și corectă”, în condițiile în care numeroși tineri care se pregătesc pentru o carieră didactică nu-și găsesc locuri de muncă în sistem, dat fiind faptul că multe din posturi sunt deja ocupate de profesori pensionari.
Încă de acum câteva săptămâni, liderul sindical afirma că este de acord cu “menținerea pensionabililor acolo unde nu se vor ocupa posturile de către alte persoane în etapele de mișcare de personal (de regulă zone mai izolate ale județului, unde nu sunt candidați pe posturile didactice), dar în nici un caz în mediul urban. Menținerea în sistem a persoanelor care se pensionează trebuie să fie o excepție și nu o regulă”.
Potrivit metodologiei, profesorii care îndeplinesc condițiile legale de pensionare la 1 septembrie 2014 și doresc să-și continue activitatea ca titular, în anul școlar 2014-2015, în funcția didactică, trebuie să depună cereri la secretariatele unităților de învățământ. Dacă vor să mai rămână trei ani în activitate, cât permite legea, trebuie să primească atât acceptul Consiliului de Administrație al școlii, cât și pe cel al Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Vârsta standard de pensionare va fi împlinită, anul acesta, de bărbații născuți până în septembrie 1949 și de femeile născute până în septembrie 1954. Dacă vârsta standard de pensionare va fi împlinită după 1 octombrie, dascălul are dreptul să predea încă un an școlar.



Recomandări