În acest an, Ministerul Educației Naționale a stabilit că elevii claselor a VIII-a, a XI-a și a XII-a vor susține simulări ale examenului de evaluare națională, respectiv bacalaureat. Activitatea cadrelor didactice care participă la corectarea acestor teze, în anul școlar 2013-2014, nu este remunerată. Sindicaliștii din învățământul sucevean contestă faptul că profesorii sunt supuși la un volum foarte mare de muncă și sunt obligați să lucreze în afara programului, fără a primi vreun leu pentru aceste activități. La nivelul județului Suceava, profesorii vor avea de corectat „gratuit” peste 7.500 de lucrări ale elevilor de clasa a VIII-a, peste 7.000 de teze ale elevilor de clasa a XII-a și circa 6.300 de teze de simulare ale elevilor de clasa a XII-a. Potrivit prof. Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, „o altă nemulțumire este determinată de faptul că nu există o finalitate a acestor simulări, în condițiile în care aceste lucrări scrise, deși sunt corectate și sunt notate de către evaluatori, nu au valoarea unei teze, nefiind trecute în catalog. Astfel, elevii nu sunt interesați de rezultatele obținute la acestea, ceea ce explică, în mare parte, eșecul simulărilor”.