– Dascălii au lăsat înscrierile pe ultima sută de metri, și, chiar și așa, pentru ocuparea a 101 locuri vacante s-au înscris doar 45 de candidați
Cadrele didactice din județ nu se prea dau în vânt să ajungă la șefia școlilor, având în vedere că au lăsat pe ultima sută de metri înscrierile pentru concursul de directori. Deși au avut la dispoziție două săptămâni, de pe 9 și până pe 23 octombrie, timp în care să-și depună dosarele de înscriere la concurs, ieri dimineață, în ultima zi de primire a candidaturilor, la IȘJ erau depuse doar 26 de dosare. Termenul de primire a dosarelor s-a încheiat ieri la orele 16, iar pentru concursul de directori s-au înscris 45 de cadre didactice din județ. Inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „actualilor directori, care ocupă funcția cu delegație, și nu s-au înscris la concurs, nu li se va mai prelungi delegația, pentru că nu mi se pare corect”. Inspectoratul Școlar Suceava a scos la concurs 101 posturi vacante de director și director adjunct. Concursul va avea loc în perioada 6-17 noiembrie 2006, iar la competiție pot participa cadrele didactice care potrivit metodologiei au dreptul să ocupe o funcție de conducere în școală, dar și actualii directori primi sau adjuncți cărora le-a expirat mandatul, sau ocupă postul cu delegație. Din cele 101 posturi scoase la concurs, doar 38 sunt la școlile din mediul urban, iar 63 la cele din mediul rural. 15 posturi vacante de directori primi sunt la colegii, licee și grupuri școlare din județ, alte 19 posturi de directori adjuncți sunt vacante în licee și școli generale, și 64 de fotolii de directori sunt libere în școli gimnaziale, centre școlare și cluburi ale copiilor și elevilor. Alte trei posturi de directori scoase la concurs sunt în grădinițe.





