Consiliul Județean Suceava va aproba în ședința de la sfârșitul acestei săptămâni alocarea unei sume de aproximativ 13.000 de lei (130 de milioane de lei vechi) pentru plata navetei cadrelor didactice din unitățile de învățământ special din județ. Fondurile vor fi folosite pentru a acoperi sumele pentru naveta profesorilor pentru lunile februarie și/sau martie 2013. Consilierii județeni urmează ca în ședința de vineri, 17 mai a.c., să aprobe aceste sume de bani pentru 60 de profesori de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului, Grădința Specială Fălticeni, Liceul Tehnologic Special Bivolărie, Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava. Cei mai mulți bani, aproape 4.500 de lei, vor ajunge la Liceul Tehnologic Special Bivolărie, la care predau cei mai mulți profesori care își au domiciliul în afara localității în care își are sediul această unitate de învățământ.