Zeci de profesori din patru școli din comuna vasluiană Hoceni nu au primit salariile pentru luna trecută întrucât secretarul unițății școlare coordonatoare, numit recent în funcție, nu știe să întocmească statele de plată, lucru constatat de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.
În urma reclamațiilor făcute de profesorii din comuna vasluiană Hoceni, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a intervenit pentru ca cele peste 30 de cadre didactice din patru unități de învățământ să-și poată primi salariile pentru luna trecută, transmite corespondentul MEDIAFAX.
De fapt, șefii ISJ Vaslui au constatat că secretarul școlii coordonatoare, numit recent în funcție de către directorul unității de învățământ, nu știe să întocmească statele de plată după care se pot achita drepturile salariale către cadrele didactice.
„L-am chemat la inspectorat pe secretarul de școală și am constatat că nu are pregătirea necesară pentru a lucra cu acel program cu care se întocmească statele de plată. În plus, nici nu a participat la acea instruire pe care noi am făcut-o ultima dată cu toți secretarii de școli din județ. Până la urmă, am mers pe varianta ca statele de plată să fie întocmite la Liceul Emil Racoviță din Vaslui pentru ca profesorii să-și poată primi salariile”, a declarat, vineri, inspectorul general adjunct al ISJ Vaslui, Vasile Ursanu.
Potrivit sursei citate, cadrele didactice de la cele patru unități de învățământ din Hoceni își vor primi salariile pentru luna trecută în cursul săptămânii viitoare.
Secretarul școlii coordonatoare din Hoceni, Giani Filote, care a fost numit recent în funcție, este liderul organizației locale a PDL.