Profesorii din Marginea și Gălănești refuză să facă grevă, pentru a nu li se tăia din salariu



– Este vorba de două școli din Marginea și despre toate instituțiile de învățămînt din Gălănești, școli unde profesorii au votat să nu intre în grevă, de teamă că problemele nu se vor rezolva, și vor mai pierde și bani din salariu
Deși de luni peste 10.000 de cadre didactice din județ intră în grevă generală pe o perioadă nedeterminată, profesorii de la Marginea și Gălănești au refuzat să pornească mișcările de protest pentru a nu li se tăia din banii de salariu. Trebuie precizat că pe perioada cît se află în grevă, protestatarii nu sînt remunerați, motiv pentru care, mare parte din cadrele didactice din aceste două localități au votat să continue anul școlar normal, fără a face grevă. Este vorba de Școala cu clasele I-VIII nr.1 și Școala cu clasele I-VIII nr. 3 din Marginea, școli în care, așa cum a declarat liderul de sindicat al cadrelor didactice de aici, Corina Enache, „profesorii, marea lor majoritate, au votat să continue școala și să nu întrerupă cursurile, în primul rînd pentru că se preconizează o grevă pe o perioadă nedeterminată și ne-am gîndit la copii, și apoi pentru că la orice grevă ni se rețin și bani din salariu”. Așadar, dacă elevii de la Școala generală nr. 1 și Școala generală nr. 3 din Marginea merg luni la școală după un program normal, și au fost anunțați de această situație, nu la fel stau lucrurile și pentru elevii de la Școala generală nr. 2, care începînd de luni nu vor mai face cursuri. Asta pentru că profesorii de la această școală au votat în proporție de 90% pentru declanșarea mișcărilor de protest, motiv pentru care, așa cum a declarat reprezentantul dascălilor acestei școli, Nicolae Halip, „de luni, vom întrerupe, pe o perioadă nedeterminată, orice activitate didactică în școală”. Și la Gălănești, atît elevii celor trei școli din localitate, cît și preșcolarii, vor veni luni la ore după programul obișnuit. Și aici, cadrele didactice au hotărît, prin vot, că nu participă la greva din învățămînt. Constantin Muntean, liderul de sindicat al dascălilor din Gălănești, a precizat că „am fost de acord să facem grevă, dar pentru una, două ore și nu pentru o perioadă nedeterminată, pentru că intervine problema banilor. Profesorilor li se reține din salariu, în primul rînd și apoi nici nu cred că se va rezolva ceva”. Pe de altă parte, liderul sindicatului din învățămînt „Bucovina –Rădăuți”, Gheorghe Șorodoc, a precizat în legătură cu decizia profesorilor din aceste două localități, de a nu intra în grevă, că „ei nu pot fi obligați să protesteze, dar nu este corect nici așa; unii luptă și alții culeg doar roadele”. Cu toate acestea, Șorodoc a ținut să precizeze că „este vorba doar despre aceste două cazuri în care dascălii refuză să ni se alăture la grevă, pentru că în rest, peste 2000 de angajați din învățămînt, din zona Rădăuți, își întrerup activitatea de luni”.