Ministerul Educației și Cercetării a lansat un program în parteneriat cu Intel-Tech România, în cadrul căruia profesorii de școală primară vor fi instruiți să-și susțină și să-și predea orele pe calculator. Profesorii vor fi instruiți cu privire la modalitățile prin care pot include noile tehnologii în programa școlară și prin care pot utiliza Internetul, aplicațiile și instrumentele de design web pentru a susține gândirea și creativitatea elevilor. Pe parcursul următorilor trei ani, peste 60,000 de profesori vor fi incluși în acest program de instruire. Examinarea și certificarea oficială vor încheia sesiunea de pregătire. Pe parcursul instruirii, profesorii vor avea la dispoziție programe cu ajutorul cărora vor putea dezvolta proiecte îmbunătățite cu ajutorul tehnologiei, care să susțină abilitățile de învățare ale elevilor, utilizarea computerul și aplicațiile Internet ca instrumente de cercetare, comunicare și dezvoltare a creativității, alinierea programei școlare la standardele moderne și utilizarea instrumentelor IT pentru a putea evalua mai bine activitatea elevilor.





