Fonduri

Profesorii de la șapte școli speciale își vor primi banii pentru navetă



Profesorii de la șapte școli speciale aflate în subordinea Consiliului Județean Suceava își vor primi banii pentru navetă. Plenul deliberativului județean a aprobat în ședința de ieri o hotărâre prin care se alocă suma de peste 18.000 de lei pentru decontarea cheltuielilorcu naveta cadrelor didactice pentru lunile septembrie, octombrie, iar în cazul unor școli pentru ambele luni.
Banii pentru naveta cadrelor didactice vor fi alocați la Grădinița Specială Fălticeni, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Suceava, Liceul Tehnologic Special Bivolărie, Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc și Școala Gimnazială Specială „Sf. Stelian” Rădăuți.