Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni este beneficiarul celui de-al doilea an de acreditare pentru proiecte Erasmus+, Acțiunea cheie 1, mobilități ale personalului didactic în domeniul educației școlare, pentru noua generație de proiecte educaționale Erasmus+ 2021-2027, finanțată prin fonduri europene.
Această acreditare în domeniul educației școlare se referă la o serie de mobilități de învățare pentru personalul didactic de predare, prin care vor fi îmbunătățite competențele de predare și evaluare în anumite domenii, ceea ce va duce la creșterea calității demersurilor didactice furnizate și la dezvoltarea capacității instituționale de gestionare de proiecte europene a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.
În perioada 5-17 februarie, trei profesori de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, prof. Elena Deleanu (istorie), prof. Oana Caulea (limba română) și prof. Cornelia Cotun (geografie) au participat la primul flux al celui de-al doilea an de acreditare, care a inclus cursul de formare având ca tema„Tablete și telefoane inteligente: folosirea dispozitivelor mobile ca echipamente educaționale(Tablets and Smartphones: Using Mobile Devices as Educational Tools)”. Cursul a avut loc în Florența, Italia, furnizorul de curs fiind Europass Teacher Academy Florența.
Așa cum am aflat de laprof. dr. Raluca Iuliana Suciu, coordonator proiect, obiectivul principal al cursului a fost introducerea dispozitivelor mobile și a aplicațiilor de învățare în demersul didactic, cu analiza beneficiilor care decurg din acest proces.
Ca rezultate ale învățării, putem enumera: Utilizarea tehnologiei în predare: gestionarea grupurilor, interacțiunea, comunicarea, împărtășirea materialelor; Structurarea informațiilor, analizarea lor, înțelegerea, sintetizarea și generarea de idei noi folosind instrumente tehnologice; Adoptarea învățării interactive prin utilizarea de chestionare, jocuri și carduri; Gestionarea unei clase virtuale, trimiterea de teme, căutarea și partajarea de materiale utile, comunicând cu elevii și părinții; Creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele etice legate de Social Media și Platformele Web; Gestionarea setărilor de confidențialitate pentru utilizarea în siguranță a rețelelor sociale.
Beneficiile acestui parcurs european generează impact instituțional la nivelul elevilor și părinților acestora, beneficiari direcți ai procesului instructiv-educativ. Profesorii din comunitatea educațională din municipiu/zonă/județ își însușesc exemplele de bune practici rezultate în urma diseminării experienței europene proprii în comunitatea lărgită de învățare de către profesorii participanți la cursuri. Instituția își îmbunătățește percepția în comunitatea locală, care devine beneficiarul furnizării unui act educațional înalt calitativ”, ne-a spus prof. dr. Raluca Iuliana Suciu.
Proiect
Profesorii de la Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni se perfecționează în folosirea dispozitivelor mobile ca echipamente educaționale
