– Liderul sindicatului Bucovina Rădăuți”, Gheorghe Șorodoc, a declarat că protestele profesorilor au fost suspendate și nu încheiate, întrucît, „sub raport salarial nu am primit nimic care să ne mulțumească”
– Pentru că la sfîrșitul săptămînii trecute elevii erau anunțați că greva continuă și astăzi, președintele Sindicatului județean „Spiru Haret” Constantin Cernica a precizat că „în unele instituții de învățămînt cursurile se vor relua abia marți”
Înapoi cu burta pe carte. După ce o săptămînă întreagă școlile au fost pustii, iar elevii au avut „vacanță”, profesorii au hotărît ca astăzi să dea din nou startul la ore, și toți elevii sînt așteptați la școală. Așadar, greva dascălilor a fost suspendată, negocierile s-au încheiat sîmbătă, cînd aceștia au bătut palma cu Guvernul, iar școlile își reiau astăzi activitatea. Deși se așteaptă ca cele mai multe instituții de învățămînt din județ să primească azi elevii înapoi în bănci, mai sînt însă școli care vor rămîne și astăzi închise. Asta pentru că, așa cum a declarat liderul profesorilor din zona Rădăuți, Gheorghe Șorodoc, „toate școlile din mediul rural își vor relua mîine (n.r. astăzi) activitatea, pentru că sînt instituții de învățămînt mici în care reluarea cursurilor se poate organiza ușor. În ceea ce privește școlile din orașe, școli mai mari, acestea ne vor transmite mîine (n.r. astăzi) dimineață ce au decis”. Gheorghe Șorodoc a mai ținut să precizeze că protestele profesorilor au fost suspendate și nu încheiate, pentru că „sub raport salarial nu am primit nimic care să ne mulțumească” și, mai mult, acesta a mai declarat că „în momentul în care acordul cu Guvernul începe să scîrțîie și să nu fie respectat, așa cum s-a mai întîmplat și în alte situații, vom declanșa greva automat”. Și președintele Sindicatului Județean din Învățămînt „Spiru Haret”, Constantin Cernica, a declarat, cu privire la negocierile cu Guvernul care tocmai s-au încheiat, că „mai sînt de pus la punct unele probleme, iar la 1 iunie vom redeschide cu Guvernul discuțiile cu privire la capitolul salarizare”. În ceea ce privește reînceperea cursurilor, Constantin Cernica a declarat că „profesorii vor să reia orele chiar de luni dimineață, însă depinde acum dacă acest lucru se va putea realiza în toate școlile, și dacă toți elevii vor fi prezenți la ore, avînd în vedere că sînt și copii navetiști”. Pentru că la sfîrșitul săptămînii trecute elevii erau anunțați că greva continuă și astăzi, și între timp lucrurile au luat o altă turnură, Constantin Cernica a precizat că „în unele instituții de învățămînt cursurile se vor relua abia marți”. Așadar, astăzi, în unele cazuri cel tîrziu mîine, profesorii își reiau orele. Trebuie să precizăm că în momentul declanșării grevei, dascălii cereau guvernanților alocarea a 6% din PIB, dublarea salariilor pînă în 2006, tichete de masă și decontarea navetei. După încheierea negocierilor cu Guvernul, profesorii au primit 5% din PIB și majorarea salariilor cu 8%. Așa cum am mai precizat anterior, salariile sînt tot un motiv de nemulțumire al profesorilor, iar aceștia sînt hotărîți să redeschidă discuțiile pe această temă în luna iunie.
