Sindicaliștii din învățământ – nemulțumiți de rezultatele întâlnirii de miercuri cu reprezentanții Guvernului – cer ca, până la 1 august, Executivul să adopte majorarea salariilor începând cu 1 ianuarie anul viitor, amenințând că altfel vor bloca începerea noului an școlar.
Federațiile sindicale reprezentative din învățământ semnatare ale acordului încheiat cu Guvernul României în data de 28 noiembrie 2005, sunt profund nemulțumite de rezultatele discuțiilor de miercuri, la sediul Executivului, cu echipa condusă de Călin Popescu-Tăriceanu.
„Este inadmisibil ca, după aproape șapte luni de la semnarea acordului, Călin Popescu-Tăriceanu să recunoască «senin» că nu este posibilă elaborarea unei legi a salarizării pentru întregul sistem bugetar, întrucât este o problemă complexă, pentru a cărei rezolvare este necesară o perioadă lungă de timp. Revoltător este și faptul că, pentru anumite categorii socio-profesionale, Executivul a acceptat fără nici o ezitare să mărească substanțial salariile, în timp ce dascălii acestei țări continuă să fie disprețuiți și umiliți prin salariile de mizerie acordate”, susțin, într-un comunicat de presă comun, cele patru federații sindicale din învățământ.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), federațiile „Spiru Haret” și „Alma Mater” și Federația Educației Naționale consideră că actualulul Executiv nu a respectat angajamentele asumate în campania electorală, programul de guvernare și nici legile țării și convențiile internaționale ratificate de România.
Aurel Cornea, președintele FSLI, a declarat agenției MEDIAFAX că FSLI a susținut, joi, la Organizația Internațională a Muncii (OIM) o plângere prealabilă împotriva Guvernului pentru nerespectarea Convenției 95 privind salariile, întrucât există „o discriminare crasă între bugetarii din România”.
Federațiile sindicale din învățământ somează Guvernul ca, până la 1 august, să adopte majorarea salariilor pentru personalul din învățământ, începând cu 1 ianuarie 2007. În cazul în care procentul majorărilor salariale nu va satisface cerințele angajaților din educație, conform hotărârii sindicaliștilor, cursurile anului școlar și universitar 2006-2007 nu vor începe.
Sindicaliștii nu precizează însă cu cât anume vor să crească salariile angajațilro din educație.
Reprezentanții Guvernului au promis sindicaliștilor din învățământ, la întâlnirea de miercuri, că în maximum trei săptămâni, vor prezenta o strategie de creștere a salariilor în educație, precum și o corelare a veniturilor cadrelor didactice cu cele ale angajaților din alte domenii.
Răzvan Bobulescu, președintele Federației „Alma Mater”, declara, pentru MEDIAFAX, la sfârșitul întâlnirii de miercuri, că, dacă până la 1 septembrie sindicatele nu vor avea un semnal clar în ceea ce privește majorarea salariilor din învățământ, vor bloca începerea noului an școlar. „Anul 2007 trebuie să înceapă cu o creștere de salariu, nu cu o indexare”, a adăugat Bobulescu.
Două din punctele acordului din noiembrie 2005 pe care reprezentanții Guvernului nu le-au respectat se referă – potrivit sindicatelor – la Legea salarizării din domeniul învățământului și investițiile de 1,1 milioane de euro în educație.
În 28 noiembrie anul trecut, după mai mult de o lună de proteste ale cadrelor didactice și în urma numeroaselor runde de negociere, a fost semnat un acord între reprezentanții federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar și universitar și cei ai Executivului. Președintele Băsescu s-a implicat în medierea conflictului dintre reprezentanții Guvernului și federațiile sindicale din învățământ.
Potrivit Executivului, salariile personalului didactic sau nedidactic urmau să fie majorate cu aproape 12 la sută (cu 5,5 la sută la 1 ianuarie 2006 față de nivelul din decembrie 2005 și cu 6 la sută de la 1 septembrie 2006, față de august 2006). În urma acestor majorări succesive, salariul mediu al cadrelor didactice ar urma să crească cu peste 1.250.000 lei vechi, reprezentând în termeni reali – suplimentar față de nivelul estimat al inflației – o creștere nominală de 4,51 la sută.
Profesorii cer mărirea salariilor, amenințând cu blocarea începerii cursurilor
