Profesorii din învățământul preuniversitar ar putea primi din partea Ministerului Educației câte 100 de euro, în fiecare an, pentru cumpărarea de cărți, materiale, programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice. Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat la Suceava că este interesat în mod deosebit de dezvoltarea cadrelor didactice, motiv pentru care acestea trebuie să dispună de bani pentru a gestiona dezvoltarea lor profesională. „Trebuie să construim instrumente prin care fiecare profesor să-și asigure dezvoltarea și pregătirea profesională. Am discutat cu prim-ministrul Victor Ponta și cu Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, și, cu ajutorul unui proiect pe fonduri structurale, vrem să reintroducem, dar într-o formă modernă, așa-zisa sută de euro pentru cărți. Fie că vor fi 100 sau 150 de euro, va fi o sumă din care profesorii să-și cumpere cărți, să meargă la un curs de formare, să participe la conferințe, pentru abonamente la diferite site-uri sau reviste specializate, participare la conferințe etc.”, a declarat Remus Pricopie la Congresul Național al Învățătorilor, de la Suceava. Vizați de această măsură sunt toate cadrele didactice, inclusiv suplinitorii. Pricopie și-a exprimat speranța că această măsură va fi aplicată din toamna acestui an.