Profesorii anunță un miting de amploare la București



Profesorii anunță un miting de amploare la București
Profesorii anunță un miting de amploare la București

Cadrele didactice vor organiza un miting de amploare, vineri, în București, au anunțat liderii celor patru federații sindicale din educație, la scurt timp după ce sindicatele au decis să continue greva generală declanșată lunea trecută.
Liderii din teritoriu din cadrul patru federații din învățământ – reuniți, marți, la București, într-o ședință extraordinară – au decis continuarea grevei generale pe termen nelimitat, considerând că acordul propus de Guvern nu rezolvă și revendicările de natură salarială sau socială ale sindicaliștilor.
Potrivit liderilor sindicali, mai mult de 70 la sută din sindicaliștii fiecărei federații au decis continuarea greve. Astfel, la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) 75 la sută din membri au optat pentru continuarea grevei, la Federația Educației Naționale (FEN) – 70 la sută, iar la federația „spiru Haret” 81 la sută. La federația sindicatelor universitare „Alma Mater” doar cinci la sută din sindicaliști au propus liderilor încetarea grevei generale.
Astăzi, la ora 8.30, Tribunalul București hotărăște dacă dispune sau nu suspendarea grevei profesorilor, așa cum a cerut Ministerul Educației și Cercetării.
Răzvan Bobulescu, președintele federației „Alma Mater”, a declarat că, în funcție de decizia de astăzi a instanței cu privire la grevă, sindicatele vor hotărî dacă se vor adresa Curții Europene pentru Drepturile Omului de la Strasbourg.
Liderii sindicali speră însă că justiția va hotărî, miercuri că protestul profesorilor este legal, foarte multe organizații județene fiind hotărâte să continue această acțiune chiar dacă ea va fi considerată ilegală de instanță.
Aurel Cornea, președintele FSLI, susține că, în județele Constanța, Bihor și Vaslui, profesorii au părăsit cancelariile și au ieșit în stradă, nemulțumiți de modul în care a înțeles Guvernul să găsească soluții pentru cererile lor. De asemenea, liderul FSLI a făcut un apel la părinți și la elevi, pentru a înțelege demersul „disperat” al profesorilor, aflați acum în cea de-a doua săptămână de grevă generală.
Cătălin Croitoru, președintele FEN spune că, dacă Guvernul ar fi renunțat la aroganță cu o săptămână mai devreme, această grevă nu ar fi avut loc. Liderii sindicali au acuzat autoritățile și de încercarea de a deturna sensul protestului lor, arătând că greva generală putea fi evitată, în cazul în care s-ar fi dorit acest lucru.
Liderii celor patru federații spun că sunt deschiși în orice moment pentru a relua negocierile cu Guvernul, cu condiția ca oferta Executivului să respecte și revendicările legate de creșterea reală a salariilor cadrelor didactice.
Cadrele didactice se află în a doua săptămână de grevă generală, după ce toate rundele de negocieri cu Executivul și chiar cu președintele Băsescu au eșuat.
Negocierile desfășurate sâmbătă între Guvern și sindicatele din educație s-au încheiat, după aproape 12 ore de discuții, prin redactarea unui proiect de acord, pe trei pagini, dar documentul nu a fost semnat de liderii sindicali, aceștia așteptând răspunsul colegilor din teritoriu, inclusiv în ceea ce privește suspendarea grevei.
Prin acest document, Guvernul se angajează să asigure în 2006 finanțarea proiectelor și investițiilor din domeniul educației, prin resurse suplimentare de 1,1 la sută din produsul intern brut – echivalent a 34.498 miliarde lei vechi -, peste nivelul alocat prin proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât cheltuielile pentru învățământ să reprezinte 5 la sută din PIB.
Documentul menționează și o majorare a salariilor cadrelor didactice de 8% în 2006, care va fi aplicată în două etape. Profesorii vor beneficia, la 1 ianuarie 2006, de o majorare salarială de 5% – reprezentând un plus al veniturilor de 530.000 lei vechi -, urmând ca la 1 septembrie 2006 să beneficieze de o altă majorare de 3%, reprezentând încă 330.000 lei vechi.
Totodată, Guvernul s-a angajat să plătească profesorilor diferențele de sume calculate greșit la salarii în intervalul octombrie 2001-octombrie 2004, măsură care – la momentul respectiv – a determinat o parte dintre cadrele didactice să se adreseze instanței.
Oferta nu i-a mulțumit pe profesori, care mai cer, pe lângă salarii mai mari și a cinci la sută din PIB, acordarea premiului lunar de doi la sută, precum și a altor premii cuvenite conform legii și contractelor colective de muncă. Menținerea titularizării în învățământ, acordarea de tichete de masă și a unui fond pentru carte de specialitate și acces la internet sunt alte cereri ale cadrelor didactice.
Precedentul miting organizat de profesori la București a avut loc în 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației, cu participarea a 3.000 de cadre didactice din Sibiu, Prahova, Brașov, Timiș, Galați, Satu Mare, Botoșani, Harghita, Caraș Severin și București.