Astăzi debutează la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava Seminarul Internațional NATO Advanced Research Workshop, și mai exact proiectul Information Security in Wireless Networks. Seminarul se va desfășura până pe 8 septembrie 2006, iar la eveniment iau parte profesori universitari din Europa, Statele Unite ale Americii și Canada. Este vorba despre un proiect în valoare de aproximativ 50.000 de euro, din care 24.700 de euro sunt dați de NATO, iar restul de fonduri au fost retrase din resurse locale. Proiectul derulat la Universitatea Suceava prezintă importanță locală și națională. În plan local este prima manifestare științifică sponsorizată de NATO obținută de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava care are, totodată, și calitatea de gazdă. În țară au mai avut loc câteva seminarii sponsorizare de NATO, puține la număr, găzduite de universități cu tradiție, iar prin acordarea grantului Universitatea „Ștefan cel Mare” intră în galeria instituțiilor de învățământ superior de prestigiu care au reușit această performanță. Primul scop declarat al manifestării este de a răspunde la o serie de întrebări legate de securitatea rețelelor wireless. Al doilea scop este să contribuie la evaluarea critică a stadiului actual al cunoștințelor în domeniul securității rețelelor mobile, să indice direcții de perspectivă și să promoveze o mai bună înțelegere și o colaborare mai apropiată oamenii de știință și tehnologii din diferite țări. Trebuie spus faptul că din bugetul local s-au acordat 10 milioane de lei în vederea organizării seminarului științific internațional de cercetare avansată.





