Revendicări

Profesori suceveni vor picheta astăzi sediul Ministerului Educației

Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ - Suceava
Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ - Suceava

Cadre didactice din Suceava, alături de colegii lor din județele Buzău, Iași, Vaslui, Dâmbovița, Vrancea, Mehedinți, Gorj, Călărași, Argeș și Bacău, vor picheta astăzi sediul Ministerului Educației, între orele 11.00 – 14.00. Cei aproximativ 100 de profesori ies în stradă pentru a cere plata dobânzilor aferente drepturilor salariale din perioada 2008 – 2011.
Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, a explicat că ”după întâlnirea delegației Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) cu Ministerul Educației din data de 29 septembrie, situația punerii în executare a hotărârilor judecătorești definitive cu privire la plata dobânzilor aferente drepturilor salariale din 2008 – 2011 nu s-a rezolvat”. Leonte a mai arătat că la această întâlnire Ministerul Educației a promis că va discuta cu premierul și ministrul de Finanțe, însă nu a comunicat nici un răspuns până în prezent. Dobânzilear trebui achitate de statul român din cauza faptului că a eșalonat plata unor sume din sentințe judecătorești privind diferențe salariale rezultate din neaplicarea Legii 221/2008 și a Legii 330/2009.
”Din acest motiv sindicatele afiliate la FSLI din 11 județe vor picheta Ministerul Educației”, a specificat Giani Leonte.
Profesorii vor plata dobânzilor corespunzătoare sentințelor afectate de eșalonare
Reamintim că în 2011 Guvernul a hotărât eșalonarea plății sumelor din sentințele judecătorești, astfel că angajații din învățământ care au câștigat procese au fost puși în situația de a aștepta mai mulți ani pentru a-și primi drepturile salariale.
Plata restanțelor salariale s-a făcut către profesori eșalonat, pe parcursul mai multor ani.
”Este vorba despre o serie de măriri salariale de care angajații din învățământ trebuiau să beneficieze de ani buni și pe care dascălii le-au câștigat în instanță, obținând hotărâri judecătorești definitive”, spun sindicaliștii.
După acordarea datoriilor, profesorii cer plata dobânzilor provenite din eșalonarea acestor drepturi salariale, sumele pe care beneficiarii trebuie să le primească pornind de la câteva sute de lei și ajungând la 2.500, 3.000 de lei.
„Angajații din învățământ au câștigat în instanță plata dobânzilor legale corespunzătoare sentințelor afectate de eșalonare. Prin urmare, Guvernul va trebui să aloce sume mai mari, fiind obligat să plătească pe lângă sumele de pe urma sentințelor și dobânzile legale corespunzătoare, precum și actualizarea lor cu indicii de inflație”, au transmis sindicaliștii.

Protestul va avea loc între orele 11 - 14
Protestul va avea loc între orele 11 - 14
Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ - Suceava
Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ - Suceava

Recomandări

Sindicaliștii din învățământ anunță proteste de amploare față de viitoarele măsuri care îi vor afecta pe angajații din educație

Liderul AUR vine vineri, la Suceava, pentru a semnat contracte cu sucevenii care vor să cumpere apartamente prin „Planul Simion”

Liderul AUR, George Simion, va fi prezent vineri, la Suceava, pentru a semna contracte pentru cei care vor să achiziționeze apartamente prin „Planul Simion”
Liderul AUR, George Simion, va fi prezent vineri, la Suceava, pentru a semna contracte pentru cei care vor să achiziționeze apartamente prin „Planul Simion”