Învățământ

Profesori suceveni, la un curs de formare în Italia

Doi profesori suceveni au fost nominalizați de către Agenția de Monitorizare a Presei să participe la un seminar de Educație prin mass-media, desfășurat în Italia. Profesorii suceveni sunt singurii dascăli din țară care au participat la acest seminar, iar aceștia sunt inspectorul școlar și profesorul de educație civică Laura Hacman, și Gabriela Aungurencei, profesor de educație civică la Școala Generală „Ion Creangă” din Suceava. Seminarul la care au participat s-a desfășurat la Desensano, Italia, iar la curs au mai participat 35 de profesori din Italia, Portugalia, Germania și Franța. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, Laura Hacman, a declarat că „obiectivele seminarului au fost identificarea partenerilor, a unei teme de interes comun și a acțiunilor care favorizează aplicarea proiectelor de cooperare comună”. Precizăm că Gabriela Aungurencei este câștigătoarea din acest an a titlului de Profesor European.

Recomandări

Recunoaștere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Apreciere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”
Apreciere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Experiență Erasmus+ de neuitat pentru elevii și profesorii Școlii ,,George Voevidca” Câmpulung, în Polonia