În stradă

Profesori suceveni au pichetat sediul Ministerului de Finanțe

Sindicaliști din toată țara au cerut oficialilor de la București plata dobânzilor datorate

Peste 100 de profesori din 13 județe, printre care și Suceava, membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), au pichetat ieri sediul Ministerului de Finanțe, pentru a cere oficialilor de la București plata dobânzilor pe care angajații din educație le-au câștigat în instanță.
La manifestare au participat angajați din învățământul preuniversitar din județele Argeș, Bacău, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Mehedinți, Suceava, Vaslui, Vrancea, Constanța și București.
Cu toate că liderii sindicali au solicitat ca reprezentanții ministerului de resort să aibă o întrevedere cu sindicatele, pentru a discuta sumele necesare plăților, întâlnirea nu a avut loc în condițiile în care nici un oficial din cadrul Finanțelor nu a răspuns cererii.
Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), a arătat că „inițial ni s-a spus că vom fi primiți de un ministru secretar de stat, dar nu a mai venit nimeni. Nu ne pierdem speranța, dat fiind faptul că marți, la ora 10.00, conducerea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a avut o întâlnire cu secretarul de stat din Ministerul Educației, Laurențiu Vlad. Acesta a transmis că există o Hotărâre de Guvern care va fi adoptată mâine (n.r. astăzi) în care se prevede punerea în plată a dobânzilor. Am solicitat un draft al documentului, nu l-am primit, însă sperăm ca după trei ani de la acele sentințe judecătorești să se treacă la plata datoriilor”.
Angajații din educație au câștigat în instanță o serie de drepturi salariale, care au fost acordate eșalonat, în mai multe tranșe, iar ulterior au câștigat în instanță și dobânzile aferente restanțelor salariale acordate eșalonat.
Datorii uriașe, de peste șapte milioane de euro doar în Suceava
Reamintim că, la nivelul județului Suceava, circa 7.000 de angajați din învățământ așteaptăplata dobânzilor aferente drepturilor salariale din 2008 – 2011, suma totală pe care oamenii școlii trebuie să o recupereze ajungând la peste 33.300 de mii de lei, asta însemnând circa 7.400.000 de euro.
Pe lângă plata dobânzilor, membrii FSLI solicită și alocarea prin rectificare bugetară a sumelor necesare pentru plata personalului din învățământ aferente lunilor octombrie și noiembrie, deoarece în majoritatea județelor s-au plătit numai sumele nete din salarii. Totodată, în unele județe nu au fost suficienți bani nici pentru sumele nete aferente lunii octombrie.
De asemenea, angajații din învățământ cer finalizarea proiectului legii privind salarizarea personalului bugetar.

Recomandări