„Navetă”

Profesori din Bacău își iau concediu fără plată pentru a pleca la muncă în străinătate



Peste o sută de cadre didactice din județul Bacău și-au înaintat, în ultimele patru luni, cereri de acordare a unui concediu fără plată pentru o perioadă de până la un an pentru a pleca la muncă în străinătate.
Genul acesta de navetă, între catedra din țară și familiile din Italia sau Spania, este practicat de multă vreme de dascalii băcăuani. Majorările de salarii de care au început să beneficieze în urma grevei din toamna anului trecut sunt destul de modeste, motiv pentru care profesorii continuă să își ia concediu fără plată pentru a pleca la muncă în străinătate.
„Din primăvară și până acum, cred că am avut mai bine de o sută de cereri de concediu fără plată. Există o repartiție relativ uniformă a școlilor din care provin dascălii care vor astfel de concedii. Marea majoritate a educatorilor, învățătorilor sau profesorilor care înaintează astfel de solicitări predau la școlile din mediul rural, însă sunt și profesori care au catedre la unități de învățământ din mediul urban și care vor să plece, pentru o vreme, în străinătate fie la lucru, în cazul celor care au nevoi financiare mai mari, fie la burse, în cazul tinerilor”, a declarat Brândușa Popescu, inspector ISJ Bacău.



Recomandări

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

Trei medici străini au venit să profeseze în Suceava, șapte medici suceveni și-au făcut actele pentru a pleca să lucreze în străinătate

Trei medici străini au venit să profeseze în Suceava, șapte medici suceveni și-au făcut actele pentru a pleca să lucreze în străinătate

Trei medici străini au venit să profeseze în Suceava, șapte medici români și-au făcut actele pentru a pleca să lucreze în străinătate
Trei medici străini au venit să profeseze în Suceava, șapte medici români și-au făcut actele pentru a pleca să lucreze în străinătate