Cadre didactice din cadrul Departamentului de Limbi și Literaturi Străine al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării (FLSC), din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, au participat la Journée des Responsables des Formations Universitaires Francophones. Astfel, conf. univ. dr. Nicoleta Moroșan și lector univ. dr. Camelia Biholaru au fost prezente, la invitația Institutului Francez și a Ambasadei Franței din București, la evenimentul care a avut loc la sediul Institutului Francez din București, în data de 9 martie, în prezența ambasadorului Republicii Franceze în România, Nicolas Warnery, și a directoarei Institutului francez din România, Isabelle Pérot. La eveniment au mai participat Elmira Chengiali, directoarea Departamentului de Relații Internaționale și Afaceri Europene din cadrul Ministerului Educației și Cercetării din România, Amira Mihăilescu, responsabila Francofoniei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Laure Castin, directoarea Biroului Regional al Europei Centrale și Orientale, Agenția Universitară a Francofoniei (AUF).
Obiectivul general al evenimentului a vizat valorizarea programelor de studii în limba franceză și structurarea unor direcții convergente de dezvoltare a acestora în spațiul (pre)universitar național.
În calitate de coordonatoare ale programului de studii de Limbă și literatură franceză / Limbă și literatură engleză/germană/italiană/spaniolă de la FLSC, cele două cadre didactice invitate din partea USV au împărtășit din experiența de funcționare și de promovare a programelor de limbă franceză acreditate de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Structurată în șase ateliere de dezbatere și schimb de bune practici, întâlnirea de lucru s-a axat pe identificarea unor piste comune de reflecție și orientare în educație: promovarea studiilor francofone, articularea optimă a legăturilor dintre filierele francofone din mediul preuniversitar și cel universitar, asigurarea excelenței în cercetare prin studii de masterat și doctorat, precum și pe inserția profesională a absolvenților francofoni pe piața muncii.
Programele de studii de franceză, în combinație cu limba română, engleză, germană, italiană sau spaniolă, la nivel de licență, precum și programul de studii de masterat internațional francofon, Teoria şi practica traducerii, se pregătesc în cadrul FLSC pentru admiterea din sesiunile iulie și septembrie 2026. Liceenii din clasa a XII-a își pot câștiga deja statutul de studenți FLSC prin obținerea premiului I sau II la concursul Student pentru o zi (SPOZ), ediția a XV-a. Aceștia vor fi admiși fără taxe de școlarizare, în anul universitar 2026-2027, la programele de studiu asociate domeniului pentru care au obținut certificatul de agrementare. Elevii din clasele a XII-a sunt invitați să participe la concursul individual care se va desfășura în ziua de 28 martie, iar elevii claselor a XI-a la concursul pe echipe din ziua de 16 mai.






