Un profesor a fost eliminat ieri din examenul de definitivare în învățământ, după ce a fost prins cu o fițuică. Cu toate acestea, cadrul didacticse va putea întoarce din toamnă la catedră, ca titular sau suplinitor. Anul viitor, profesorul prins cu fițuica nu va avea dreptul să se înscrie la definitivat. În acest an, s-au înscris la examenul de definitivat 271 de candidați, din care 20 au absentat, iar 17 au părăsit sala de examen în prima oră de testare, pe baza unei cereri pe proprie răspundere, ei apărând pe listele finale ca neprezentați.
Proba scrisă a examenului s-a desfășurat la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir”, testarea, care a durat patru ore, fiind susținută la 38 de specializări. La acest examen au avut dreptul să participe cadrele didactice stagiare, care funcționează în unități de învățământ ca titulari sau suplinitori. Toți candidații care s-au înscris în acest an au note de peste 8 la inspecțiile de la clasă, ba mai mult, 70% din ei au media notelor celor două inspecții 10.
Corectarea lucrărilor se va face în șase centre din țară. Potrivit calendarului desfășurării examenului național de definitivare în învățământ, rezultatele se vor afișa pe 23 iulie. Pe 23 și 24 iulie, candidații pot depune contestațiile, urmând ca rezultatele finale să se afișeze pe 27 iulie. Anul trecut, la examenul de definitivat, promovabilitatea a fost de 60%.
8, media minimă de promovare
Numărul candidaților din acest an de la definitivat este mai mare față de cel din anul precedent, întrucât metodologia modificată permite o vechime minimă necesară, la catedră, de numai un an, față de doi ani, cum a fost până acum. Această prevedere a determinat accesul mai multor candidați mai tineri la examen.
Potrivit Ministerului Educației, la nivel național, cei mai mulți candidați care au dorit să susțină examenul de definitivat, în acest an, provin din segmentul de vârstă 20-25 de ani (33,5%), urmat de cei cu vârste între 26-30 de ani (28%). O altă noutate este creșterea la 8 a mediei minime de promovare, față de 7, în 2012. Potrivit modificărilor, dacă un candidat nu obține media 8 la definitivat timp de șase ani, pierde dreptul de a mai susține vreodată acest examen, neputând fi încadrat în învățământ decât ca debutant, pe o perioadă determinată. Examenul de definitivat este echivalentul primului grad didactic și consfințește statutul de profesor, după cel puțin un an de la intrarea în sistemul de învățământ. Acest examen este unul obligatoriu pentru cineva care dorește să lucreze în sistemul de învățământ.