Protest

Profesoara Viorica Ionițe, de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, continuă greva foamei

Profesoara Viorica Ionițe, în greva foamei de cinci zile
Profesoara Viorica Ionițe, în greva foamei de cinci zile

Au trecut cinci zile de când profesoara Viorica Ionițe a intrat în greva foamei, timp în care a fost monitorizată de trei ori pe zi la cerere.
„Fac apel la 112 la urgență, mi se face legătura cu ambulanța Fălticeni și dânșii vin, mă monitorizează pentru parametrii vitali. În genere sunt în limite normale, probabil că starea mea psihică, credința în ceea ce fac sunt cele care determină starea de bine a organismului meu care trăiește de cinci zile cu apă. Dar sunt mai hotărâtă decât niciodată să merg mai departe”- a spus profesoara.
Semne de solidaritate din partea colegilor și a elevilor
Mai mulți oameni dintre cei care o vizitează pe profesoara Viorica Ionițe îi dăruiesc cărți. „Am primit o carte extrordinară, «Trezire duhovnicească», pe care mi-a adus-o un suflet nobil. De la un coleg am primit o altă carte, mi-a fost indicat și pasajul care mi se potrivește, «Binecuvântarea durerii și durerea iubirii», aparținând monahului Moise Aghioritul, și sufletul meu este plin, încărcat cu toate aceste învățături pe care le primesc și n-aș omite nici cartea lui Dan Puric, prima cu care am început această autoexilare a mea aș putea spune din viața publică, și anume «Omul Frumos», o carte extraordinară. Fiecare dintre noi ar trebui să o citească și s-ar împăca cu poporul român. Ceea ce am făcut și eu”, a continuat Viorica Ionițe.
Banderole pe care scrie numele profesoarei
De ieri, colegii profesoarei Viorica Ionițe și elevii de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” poartă la mână, în semn de solidaritate, banderole pe care este înscris numele acesteia.
„A fost dorința lor de a face acest gest, în semn de susținere a protestului pe care l-am început și-l continui, iar energia vine din aceste gesturi. Nu știu dacă am avut un sfert de oră până în momentul în care am adormit seara, în care să nu fie cineva lângă mine, colegi, elevi, telefoane tot timpul am primit din partea foștilor mei elevi care s-au arătat îngrijorați de sănătatea mea, dar care au înțeles protestul meu și cunoscându-mă pe mine au acceptat că ceea ce fac este bine pentru noi toți și că pot să exprim pe această cale interesele, nevoile noastre, până la urmă nu numai ale profesorilor, ale românilor”, a spus cu convingere profesoara aflată în greva foamei.

Recomandări

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii