Profesoara Rodica Alexandru a trecut în eternitate

Profesoara Rodica Alexandru a trecut în eternitate
Profesoara Rodica Alexandru a trecut în eternitate

Colectivul de cadre didactice al Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava a îmbrăcat haine cernite, în semn de doliu și omagiu, la trecerea în eternitate a celei care a fost profesorul Rodica Alexandru (10.09.1933 – 21.09.2022) și a cărei carieră didactică culminează cu obținerea doctoratului în istorie și cu longeviva responsabilitate de director, care o și singularizează într-o lume a elitelor școlii sucevene.
Rodica Alexandru rămâne o prezență vie în memoria celor care au cunoscut-o în fiecare dintre ipostazele ce i-au definit personalitatea inconfundabilă: arhivist, profesoară de istorie și apoi director. Ca profesor de istorie, a considerat că trebuie să facă din fiecare lecție o pagină de viață – amplasată în timp și în spațiu -, iar din eroi, oameni vii, cu calitățile și defectele lor, cu dăruirea și jertfa de sine puse în slujba unor idealuri înalte.
A fost un director de excepție, înzestrat cu capacitatea de a coagula colective didactice unite și performante, ea însăși fiind un exemplu de competență, tact și diplomație, entuziasm și încredere, toate puse în slujba școlii și a oamenilor ei. Excelenta formație științifică și pedagogică, experiența didactică, calitățile umane au dus la câștigarea respectului și prestigiului social, în anul 2018 conferindu-i-se titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Suceava. Dinamică, extrem de eficientă ca director, cu un entuziasm pentru disciplina predată și cu o pregătire pe măsură, iubitoare de artă și de adevăr.
Personalitatea distinsei profesoare Rodica Alexandru rămâne una remarcabilă și după trecerea ei la cele veșnice, fiind o îmbinare măiestrită de omenie, cultură, profesionalism și civism, talentul nativ al unui pictor amator înzestrat cu sensibilitate și naturalețe.
Noi, cadrele didactice formate sub privirea ocrotitoare și înțelegătoare a celei care a fost director în ultimii 15 ani ai vieții profesionale active, păstrăm amintirea atmosferei calde, unice din cancelaria cu masa ovală, în jurul căreia toți eram una cu OMUL Rodica Alexandru, care rămâne pentru totdeauna modelul de manager înnăscut.
Drum bun în Lumină, Doamnă Director Rodica Alexandru!
(Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava)

Recomandări

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți

„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți
„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți

Activități dedicate diversității etnice și dialogului intercultural, la instituții școlare din județ

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni