Profesoara Cristina Tunegaru, dată afară din școala în care preda fără să fie anunțată: Acuzația că aș fi afectat imaginea primarului Capitalei e halucinantă



Profesoara Cristina Tunegaru, care anunța ieri că a fost dată afară de la școala la care preda fără să fie înștiințată, susține că afirmația inspectoratului școlar potrivit căreia ar fi afectat imaginea primarului Capitalei este „halucinantă”, în condițiile în care nu a făcut trimitere la edil, scrie Mediafax.”Acuzația că aș fi afectat imaginea primarului Bucureștiului e halucinantă. Nicăieri nu am afirmat nimic despre niciun primar, nu văd ce legătură am cu aceste lupte politice. Apoi, că aș fi afectat imaginea inspectoratului prin afirmații mincinoase. Tot ce am spus e factual adevărat și verificabil până la virgulă. Dacă afectează imaginea sistemului nu e responsabilitatea mea, ci a celor care au luat deciziile, care sunt legale; tocmai asta denunț, că se poate lua o asemenea decizie discreționară, că mi se poate nega legal dreptul de a concura cu șanse egale pe un post liber, că vechimea și hârtiile bat competența și interesul superior al copiilor”, a scris vineri dimineața pe pagina sa de Facebook Cristina Tunegaru.



Recomandări