Ancheta IȘJ

Profesoara care i-a tăiat bretonul unui elev a demisionat din funcția de director adjunct al Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni



Profesoara Liliana Ciuruș, care, pe 25 septembrie, în timpul unei ore de fizică, i-a tăiat bretonul unui elev din clasa a VI-a A, Eduard Andrei Tudor, gest care l-a nemulțumit atât pe elev, cât și pe părinții acestuia, a demisionat din funcția de director adjunct al Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni.
Informația ne-a fost transmisă de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, profesoara Mariana Drumea, care a ținut să precizeze că „ancheta demarată de IȘJ este în faza finală, urmând a fi elaborat raportul de cercetare. În timpul derulării activității de cercetare, profesoara de fizică Liliana Ciuruș și-a prezentat demisia din funcția de director adjunct, din motive personale”. Ancheta IȘJ a demarat imediat după ce tatăl elevului Eduard Andrei Tudor a făcut o sesizare la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava. „Sesizarea a fost depusă de tatăl unui elev de clasa a VI-a de la școala amintită, care reclamă un eveniment regretabil petrecut în timpul orei de fizică. IȘJ Suceava a demarat o anchetă și vor fi luate măsurile care se impun conform reglementărilor legale”, ne-a declarat, pe 26 septembrie, Mariana Drumea.
Imediat după incident, profesoara Liliana Ciuruș a regretat „gestul neinspirat”, spunând că intenția sa a fost să-l determine pe elev să respecte regulamentul școlii.
Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Suceava a dezaprobat „atitudinea defăimătoare” și a cerut deschiderea unei anchete imediate în cazul profesoarei Liliana Ciuruș. Președintele CJE Suceava, Tudor Găitan, a declarat: „Considerăm că o asemenea atitudine este total nepotrivită și depășită de zilele în care trăim, iar asemenea impulsuri din partea cadrelor didactice ar trebui cenzurate. Scopul școlii și, implicit, al dascălilor este de a educa elevii, de a-i pregăti pentru integrarea socială și economică și nu de a judeca aparențele și a descuraja exprimarea liberă ce riscă să afecteze stima de sine a elevilor.”



Recomandări

Aproximativ 170 de elevi din clasele primare, la Concursul municipal „Șah în școală”, desfășurat la Școala „Miron Costin”

Concursul municipal „Șah în școală”, desfășurat la Școala „Miron Costin”
Concursul municipal „Șah în școală”, desfășurat la Școala „Miron Costin”