Eveniment

Profesioniștii contabili din județul Suceava au sărbătorit un secol de la înființarea CECCAR

Prefectul de Suceava, Iulian Cimpoeșu, a fost prezent la serbătoarea profesioniștilor contabili suceveni
Prefectul de Suceava, Iulian Cimpoeșu, a fost prezent la serbătoarea profesioniștilor contabili suceveni

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, filiala Suceava, a sărbătorit, marți, împlinirea a 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România, un secol de la înființarea CECCAR. Evenimentul a avut loc la Salonul Eden Garden din Suceava, alături de profesioniștii contabili suceveni fiind prezenți și reprezentanți ai autorităților județene. În cadrul evenimentului a avut loc și festivitatea de premiere a experților contabili și contabililor autorizați care au obținut cele mai bune rezultate la nivel local în activitatea desfășurată în 2020.
Prezent la sărbătoarea CECCAR Suceava, prefectul județului, Iulian Cimpoeșu, a spus că are onoarea de a evidenția în mod public rezultatele muncii experților contabili și contabililor autorizați din Filiala CECCAR Suceava, precum și de recunoaștere și apreciere a performanțelor societăților de expertiză contabilă și de contabilitate și ale experților contabili și contabililor autorizați, pentru aportul acestora la dezvoltarea profesiei și a mediului antreprenorial în interes public. ”Modul în care ați reușit să transformați provocările în oportunități, în perioada de criză generată de noul coronavirus pe care o traversăm cu toții, va putea constitui model de inspirație și pentru alte sectoare de activitate.
Așadar, împlinirea a 100 de ani de la înființarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România este un prilej de bucurie pentru noi toți, un moment de legitimă mândrie a tuturor celor care practică această profesie, un moment de cinstire a celor care au asigurat unitatea și-au dat puterea și resursele necesare dezvoltării contabilității și a CECCAR în România. În atmosfera specifică unei aniversări cu atât de bogate semnificații, am plăcutul prilej de a adresa tuturor celor care practică această frumoasă și importantă profesie sincere felicitări și succes în viitor”, a spus Iulian Cimpoeșu.
De precizat că pe 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I semna Decretul Regal pentru aprobarea legii de înființare a CECCAR. România s-a alăturat, astfel, în acele vremuri, marilor puteri economice, țări în care profesia contabilă era legiferată – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Regatul Italiei, Republica de la Weimar (Germania de astăzi) și Statele Unite ale Americii. România a devenit, astfel, parte a clubului select al statelor dezvoltate la acel moment.

Recomandări

Colțul zoologic de la Zaharești, care adăpostește primul exemplar de ligru din România, aspru sancționat de Garda Națională de Mediu

Colțul zoologic de la Zaharești, care adăpostește primul exemplar de ligru din România, aspru sancționat de Garda Națională de Mediu

Filiala Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România a împlinit și sărbătorit 35 de ani de activitate

Radu Bercea, președintele Filialei Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România