Profesia contabilă, la răscruce



Într-o lume în care aproape totul se vinde și se cumpără, în care resursele scad, iar nevoile cresc, nu putem trăi fără contabilitate. De altfel, știință a calculelor, contabilitatea este omniprezentă în arealul economic și nu numai. Într-un anumit sens, contabilitatea a pătruns discret și ireversibil în viața fiecăruia dintre noi. Ne calculăm vârsta, numărându-ne anii consemnăm atent veniturile și cheltuielile, ne „inventariem” prietenii și neprietenii.
Fără îndoială, profesia contabilă se află astăzi în fața unor provocări fără precedent.
La început de veac și mileniu, am devenit martorii și protagoniștii unui proces desfășurat la scară planetară: globalizarea.
Pe măsură ce procesul globalizării se resimte tot mai mult și în țara noastră, prin aderarea și integrarea țării noastre în Uniunea Europeană începând cu 01.01.2007, prin crearea societăților multinaționale, prin atragerea capitalului străin, a fondurilor structurale, profesia contabilă are un rol vital, fiind vârful de lance al mediului de afaceri, în asigurarea credibilității raportărilor financiare la nivel național și implicit a credibilității raportărilor financiare globale.
Toate acestea evidențiază nevoia de a ne baza pe oferta de informații relevante, inteligibile și, mai ales, comparabile elaborată într-un limbaj contabil universal înțeles.
Sprijinirea profesioniștilor
„Produsele finite” ale contabilității elaborate într-o țară sunt din ce în ce mai mult folosite și în alte țări. Presiunea convergenței reglementărilor din domeniu se manifestă atât din partea utilizatorilor informației contabile cât și din partea organismelor naționale de normalizare și de reglementare a profesiei contabile.
Prin manifestări organizate la nivel național, cum a fost Congresul profesiei contabile din România, care a avut loc anul acesta la București în perioada 1-2 septembrie cu tema ”Profesia contabilă între reglementare și interes public”, prin norme si reglementări, prin cărți editate și publicate, traduceri oficiale în limba română ale Standardelor Internaționale de Raportare Financiară atât pentru sectorul privat cât și pentru sectorul public, prin cursuri organizate etc., Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) își aduce aportul la sprijinirea profesioniștilor contabili români pentru ca aceștia să aibă acces la cele mai recente informații din domeniul Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, la cele mai recente îndrumări etice și cele mai bune informații practice din acest domeniu.
La cursurile organizate de CECCAR pot participa atât membrii corpului cât și alte persoane interesate.
Tematica acestor cursuri este diversă, în acord cu Standardele Internaționale de Educație din domeniul financiar-contabil, cum ar fi: Înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară; Accesarea, utilizarea, controlul și recuperarea fondurilor europene; Contabilitate financiară; Fiscalitate; Drept – legislație europeană etc..
Ziua contabilului
Tot în sprijinul profesioniștilor contabili din județ, Filiala Suceava a CECCAR organizează în data de 21 septembrie a.c., în sala 005, Corpul E al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, începând cu ora 10, „Ziua națională a contabilului român”. Cu această ocazie sunt invitați oamenii de afaceri din județ, profesioniștii contabili și reprezentanții instituțiilor statului precum și alte persoane interesate, în ideea obținerii unui schimb de informații util și constructiv.
Viorica-Luminița ANDRONIC
Președinte CECCAR filiala Suceava