– Deși pe urmele lor se aflau zeci de polițiști, prinderea profanatorilor se datorează în mare parte paznicului cimitirului Pacea, cel care a reușit să pună mîna pe unul dintre ei
– Trei indivizi care aveau asupra lor cagule, mănuși și markere au smuls acum două nopți zeci de cruci de pe morminte, le-au înfipt invers, apoi au scris și desenat pe ele mai multe însemne și expresii antisemite și naziste
– Doi dintre cei prinși, împreună cu alt minor, identificat ulterior, au participat și la profanarea cimitirului Eternitatea, de la sfîrșitul lunii trecute, distrugînd peste 200 de cruci și lăsînd semne caracteristic grupărilor sataniste
– Gruparea anihilată de oamenii legii este acuzată și de însemnele sataniste, antisemite și rasiste apărute peste noapte pe zidurile Grupului Școlar „Samoil Isopescul” din municipiul Suceava și pe pereții unui bloc din zonă
– Toți cei patru tineri reținuți de polițiști au fost duși aseară în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă
Indivizii care au profanat la sfîrșitul lunii trecute sute de morminte de la „Eternitatea” au fost prinși acum două nopți în timp ce răscoleau cimitirul „Pacea”. La fel ca și în cimitirul din Burdujeni-sat, profanatorii au smuls, în noaptea de duminică spre luni, cruci de pe morminte, au înfipt o parte din ele invers în pămînt și au scris pe cîteva monumente funerare însemne naziste și antisemite. Din nefericire pentru profanatori, care, culmea, au ales să acționeze din nou, deși știau că pe urmele lor sînt zeci de polițiști, paznicul cimitirului Pacea nu dormea la acea oră. Indivizii cu pricina sînt aceiași care au scris și desenat, în urmă cu aproximativ două săptămîni, mesaje anticreștine și antisemite, pe zidurile unui liceu din municipiul Suceava, precum și pe pereții unui bloc din vecinătatea unității de învățămînt.
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orelor 23.30, paznicul de serviciu al cimitirului „Pacea” a auzit un zgomot ciudat. „Eram în zona centrală a cimitirului, cînd deodată am auzit niște zgomote. M-am dus să văd ce e. Cînd am ajuns în zonă, am observat în întuneric, o siluetă care încearca să se ascundă după un monument. Am aprins lanterna și m-am dus mai aproape… individul o luat-o la fugă printre morminte, eu, după el… mi-am dat seama că ceva nu era în regulă. Am reușit să-l prind abia pe la statuia lui Ștefan cel Mare”, mărturisește paznicul Iulian Zaharia. Bărbatul povestește că a mai văzut alți doi indivizi care fugeau, dar pe care nu a reușit să-i ajungă din urmă. Probabil că nu ar fi reușit să pună mîna pe nici unul dintre indivizi, dacă unul dintre ei, cel pe care l-a prins, de altfel, nu ar fi avut un handicap locomotor. Iulian Zaharia a anunțat imediat Poliția, în scurt timp un echipaj de intervenție al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Suceava sosind la fața locului. În scurt timp, oamenii legii au reușit să dea și de urmele celorlalți doi complici ai tînărului, la percheziția corporală asupra celor trei fiind găsite fesuri de culoare neagră decupate la ochi (tip cagulă), mănuși și markere. Respectivii au fost identificați ca fiind Gabriel R. și Marius Gabriel M., ambii în vîrstă de 19 ani, precum și Alexandru H., în vîrstă de 15 ani, toți trei din municipiul Suceava,. Din cercetări s-a stabilit că cei trei au scos din pămînt nu mai puțin de 28 de cruci de lemn, pe care le-au întors invers, unele fiind rupte. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „cei în cauză au inscripționat pe mai multe pietre funerare diverse însemne, cum ar fi zvastici, cruci întoarse, pentagrame, expresiile „Juden raus” (n.r. -Evreii afară) și „Aryan terorist”. Duși la sediul IPJ Suceava, polițiștii au stabilit că doi dintre tinerii prinși, Gabriel R. și Alexandru H., sînt cei care în noaptea de 28/29 octombrie a.c. au profanat și cimitirul „Eternitatea” din Burdujeni-sat, distrugînd peste 200 de cruci, o bună parte dintre ele fiind întoarse invers și înfipte în pămînt, semn caracteristic grupărilor sataniste. Judiciariștii Biroului de Investigații Criminale Suceava au mai aflat că la profanarea de la „Eternitatea”, alături de cei doi, a participat și un alt treilea individ, un minor, Flavius L. (17 ani), tot din municipiul Suceava. Ba mai mult, anchetatorii au stabilit că acesta din urmă și Alexandru H. sînt și autorii mesajelor și însemnelor sataniste, antisemite și rasiste apărute peste noapte (n.r.- 4/5 noiembrie a.c.) pe zidurile Grupului Școlar „Samoil Isopescul” (Liceul nr. 4) și pe pereții unui bloc din zonă. „Cercetările sînt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale și ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Suceava, sub aspectul comiterii infracțiunii de profanare de morminte, pentru stabilirea întregii activități infracționale”, se mai arată în comunicatul Poliției. Surse din rîndul anchetatorilor ne-au mărturisit că cei patru tineri sînt suspecți și în cazul incendierii unei biserici din municipiul Suceava. Totuși, precizează reprezentanții IPJ Suceava, „din verificările efectuate pînă în prezent, faptele de mai sus nu îmbracă forma unor acte de satanism”.
– Procurorii au cerut arestarea profanatorilor
Ieri după-amiază, toți cei patru tineri reținuți de polițiști au fost duși la sediul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Suceava, unde au fost audiați de procurori, cîteva ore mai tîrziu, fiind duși în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Deși cei patru tineri riscă pedepse cu închisoarea de la trei luni la trei ani, pentru săvîrșirea infracțiunii de profanare (articolul 319 din Codul Penal), nu este exclus ca anchetatorii să-i acuze și de constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist sau xenofob, caz în care tinerii în cauză au „șanse” să-și petreacă următorii 15 ani în spatele gratiilor, precum și să le fie interzise unele dintre drepturi.
