Delegare

Prof. Valentin Ianoș a fost numit director interimar al Casei de Cultură a Studenților Suceava

Prof. Valentin Ianoș, directorul interimar al Casei de Cultură a Studenților Suceava
Prof. Valentin Ianoș, directorul interimar al Casei de Cultură a Studenților Suceava

Prof. Valentin Ianoș, directorul adjunct al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, a fost numit director interimar al Casei de Cultură a Studenților Suceava, instituție a cărei înființare a fost aprobată de Guvernul României, la finele lunii aprilie a acestui an.
Valentin Ianoș a fost delegat pe funcție de Ministerul Educației Naționale, acesta urmând să stea la cârma Casei de Cultură pentru o perioadă de șase luni sau până la organizarea concursului pentru ocuparea postului.
Instituția se află în subordinea Ministerului Educației, sub coordonarea Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV). Rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a precizat că „aceasta este a 15-a casă de cultură a studenților din România și singura care are un astfel de tip de management, celelalte instituții din țară fiind în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului”.
Regulament de organizare și funcționare și organigrama instituției au fost aprobate în data de 31 iulie 2014, printr-un ordin al Ministerului Educației. Organigrama casei cuprinde un post de director, un post pentru compartimentul financiar contabil și opt posturi pentru compatimentul cultural artistic și sportiv.
De cealaltă parte, Valentin Ianoș a precizat că deocamdată instituția nu are un sediu propriu, conducerea USV asigurând un spațiu lângă Auditorium „Joseph Schmidt”, care urmează să fie amenajat și utilat pentru ca angajații să-și poată desfășura activitatea în bune condiții.
„Este o soluție de moment, urmând ca în viitor, poate cu ajutorul autorităților locale, să obținem un spațiu undeva în oraș”, a explicat cadrul didactic.

Recomandări

Șeful IȘJ Suceava: „Ministerul Educației ar trebui să aibă doi reprezentanți, unul pentru preuniversitar, celălalt pentru universitar”

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Prima ediție a conferinței studențești Liter@t, organizată la Suceava de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării