În cadrul festivității de acordare a premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru apariții editoriale din anul 2017, care a avut loc vineri, 9 noiembrie 2018, la Filiala Iași, prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a primit Premiul Reprezentanței Suceava. Volumul distins – intitulat FRANCOPHONIE & DIVERSITÉ – publicat la editura universității sucevene, conține articole, cronici, interviuri despre și cu autori francofoni contemporani, care conturează, prin scrierile lor, identitatea plurală a francofoniei în secolul XX și la începutul noului mileniu. O mare parte dintre autorii prezenți în acest volum (Panait Istrati, Emil Cioran, Oana Orlea, Rodica Iulian, Liliana Lazar) sunt de origine română, ceea ce subliniază, o dată în plus, contribuția majoră a României la un fenomen literar de anvergură mondială.Puternic implicată în studierea și susținerea fenomenului literar francofon, expert al Agence universitaire de la Francophonie pentru acest domeniu, prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc aduce prin acest nou volum o contribuție majoră la studiul diverselor fațete ale literaturilor de expresie franceză.
Prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, distinsă cu un premiu al Uniunii Scriitorilor din România
