„Program pe 5 ani”
„Pentru întrețineri, reconstrucții, construcții noi de poduri și șosele județene, în Ținutul Suceava s-a întocmit, de către Inspectoratul de Drumuri al acestui ținut, un program de realizări repartizat pe 5 ani, program ce se ridică la valoarea de 442.000 de lei.
Liniile largi ale programului sunt următoarele: o întreținere în bune condiții, în raport cu circulația și nevoile reale, pe cei 1612 kilometri ai șoselelor județene din Ținut; asigurarea trecerii peste râuri, pâraie sau văi, prin poduri bine întreținute sau prin poduri noi ce se vor construi; reconstruirea porțiunilor de șosele degradate, sau construirea de șosele noi, după sistemul de terasament în rambleu și împietruiri cu piatră spartă și fundație de nisip; în punctele și pe traseele cu circulație grea și intensă construiri de pavaje și piatră dură”.
„Suceava”, Anul I, nr. 5, 6 Ianuarie 1939.
„Produse la Întreprinderea Metalurgică Rădăuți”
„Încă din primele ore ale zilei de 2 ianuarie 1956, muncitorii de la Întreprinderea Metalurgică «21 Decembrie» din Rădăuți au început lucrul într-un ritm viu. Pînă la ora cînd s-a terminat primul schimb la întreprindere s-au înregistrat succese deosebite. Planul zilnic a fost depășit cu 20 la sută. S-au economisit materii prime și materiale în valoare de 1800 lei. Luptînd pentru traducerea în viață a sarcinilor trasate de cel de-al II-lea Congres al Partidului, muncitorii din secția de bunuri de consum au produs, în prima zi de lucru a acestui an, 6 sobe și mașini de gătit din tablă combinată cu fontă, 90 donițe lapte, 15 cazane pentru rufe, 86 lighene tablă zincată, 800 kg. accesorii pentru sobe, 2400 stoluri etc”.
„Zori Noi”, Anul X, nr. 2529, Suceava, Joi 5 ianuarie 1956.