– Agricultorii suceveni au obținut, în medie, 3.150 kg de grâu la hectar, o recoltă superioară celei de anul trecut
Un an bun. Cam așa au caracterizat țăranii producția de grâu obținută în acest an. Potrivit statisticilor existente la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, până acum s-au recoltat aproape 70% din cele 24.518 hectare cultivate cu grâu și secară, producția obținută fiind de 3.150 kg/ha. Producătorii individuali s-au declarat mulțumiți de recoltă, mai ales că grâul este curat, fără impurități. Din acest motiv, oamenii cred că producția de anul acesta va avea mare căutare, mai ales că în zonele sudice ale țării lanurile de grâu au fost afectate chiar și integral de secetă. La Asociația Agricolă Plopeni, una din puținele care se mai ocupă cu exploatarea terenurilor pe suprafețe mari, secerișul din acest an s-a terminat. De pe cele 180 de hectare de teren s-a obținut o producție de 3.200 kg/ha, cu aproximativ 700 kg/ha mai mult față de anul precedent. „Este o producție bună, dar ar fi putut fi și mai mare dacă reușeam să fertilizăm întreaga suprafață cultivată cu grâu. Costurile pentru un hectar de grâu au ajuns, plecând de la arat și discuit și până în momentul depozitării, la circa 1.650 de lei. Proprietarii vor primi câte 500 de kg/ha, alte 200 kg/ha vor fi utilizate pentru însămânțările din toamnă, iar restul va fi scos la vânzare. Sperăm să obținem un preț de peste 7.000 de lei per kilogram pentru a rămâne în profit”, a declarat Costache Sandu, președintele Asociației Agricole Plopeni.
Dacă la culturile de grâu mai sunt necesare aproximativ 10 zile până la finalul campaniei de recoltare, orzul a fost treierat de pe întreaga suprafață de 743 de hectare, cu o producție medie de 3.000 kg/ha. O altă cultură păioasă, orzoaica a fost înființată pe 4.287 hectare din județ. Până acum s-a recoltat doar 12% din această suprafață, producția fiind de 2.400 kg/ha.




