Producătorii locali spun că nu este o surpriză să audă de la ministrul Agriculturii că în România sunt aduse produse expirate sau aproape de termen pentru a fi distribuite pe piață, însă reprezentanții supermarketurilor spun că nimeni nu și-ar asuma așa ceva fiindcă și-ar pierde clienții, scrie Mediafax.Producătorii locali spun că nu sunt surprinși de afirmațiile ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, dintr-un interviu acordat Ziarului Financiar în care spune despre România că este „o piață de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate”. Însă, reprezentanții marilor supermarketuri spun că nimeni nu și-ar asuma să pună pe rafturi astfel de produse fiindcă și-ar pierde imediat credibilitatea și clienții.





