Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România susține că taxa clawback este injustă, ineficientă și nu rezolvă problemele din sistemul sanitar, recomandând Ministerului Sănătății și CNAS să verifice cauzele care au dus la un consum nesustenabil și la „risipirea banului public”.
Președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoș Damian, a spus că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului din 29 iunie pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății – supranumită clawback – se propune suprataxarea producătorilor de medicamente cu capacități de producție în România, în condițiile în care aceștia creditează sistemul de sănătate autohton cu peste un miliard de lei și pun în circulație produse la prețuri accesibile, plătind sute de milioane de lei ca taxe și impozite către statul român.
„În ultimii doi ani, costurile cu medicamentele s-au mărit în medie cu peste 15 la sută pe an, fără ca volumele de medicamente să crească și fără ca accesul pacienților la servicii medicale să se îmbunătățească. Mai mult, deși se vorbește de peste trei ani despre rolul lor, medicamentele generice, mai accesibile pentru pacienți, au scăzut în volum cu peste 9%”, a adăugat Dragoș Damian, citat într-un comunicatul de presă de marți al APMGR.
Președintele APMGR a mai spus că înainte de a taxa producătorii români, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate trebuie să verifice cauzele care, contrar evoluțiilor europene, au dus la acest „consum nesustenabil și la risipirea banului public” și eventual să ceară în procesul de investigație ajutorul specialiștilor de la Consiliul Concurenței, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Organizația Mondială a Sănătății sau să se consulte cu reprezentanții altor guverne care reușesc să sustenabilizeze cheltuielile cu medicamente.
„De asemenea MS, CNAS și eventual structurile de securitate ale statului trebuie să investigheze care sunt grupurile de interese care defăimează calitatea medicamentelor generice, în condițiile în care toate medicamentele sunt înregistrate la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM) înainte de punerea lor pe piață în România. Denigrarea furibundă a medicamentelor generice, dezinformarea medicilor și farmaciștilor cu privire la calitatea lor și manipularea presei și a opiniei publice cu privire la cota de piață a acestora a făcut ca în ultimii ani să dispară peste 1.500 de produse de pe piață, ca pacienții să plătească în medie cu 10 lei mai mult, pe rețetă, din fonduri proprii și ca statul să piardă anual cel puțin 500 milioane de lei prin compensarea medicamentelor scumpe în loc să le utilizeze pe cele accesibile, reducând astfel accesul populației la terapie. Paradoxal, deși prețurile la medicamente scad peste tot în lume, prin apariția a tot mai multor preparate generice, în România costurile cu medicamentele cresc”, a precizat Damian.
În opinia președintelui APMGR, introducerea accelerată în practica medicală din România a medicamentelor generice este singura șansă a autorităților de a stabiliza cheltuielile în sănătate și de a crește accesul la medicamente a pacienților cu cel puțin 10 la sută pe an.
„De exemplu, după apariția variantelor generice la două dintre cele mai populare medicamente cardiovasculare din lume, clopidogrel și atorvastatin, numărul de pacienți care le utilizează a crescut cu 100%, cheltuielile de decontare rămânând aceleași, iar co-plata pacienților scăzând și cu 80%. Un alt exemplu este apariția variantelor generice la preparatele utilizate în terapiile sistemului nervos central prevăzute pe Lista C3 (gratuită pentru pacient) care a dus la creșterea accesului pacienților cu peste 25%, la aceleași costuri de decontare. Dacă s-ar introduce utilizarea corectă a medicamentelor generice pentru metformin, în terapia diabetului zaharat prevăzut în Lista C2 (gratuită pentru pacient), s-ar face economii anuale de peste 30 milioane de lei, bani care ar putea fi utilizați la creșterea accesului pacienților la insulină”, a continuat președintele APMGR.
Damian a explicat că suprataxarea producătorilor de medicamente generice din România, în condițiile în care aceștia au sprijinit relansarea economică a țării păstrând mii de locuri de muncă, plătind taxe și impozite către statul român și investind peste 100 milioane lei în dezvoltare numai în 2011, „este injustă, ineficientă și nu rezolvă problemele din sistemul sanitar”.
„De aceea, APMGR se opune noii Ordonanțe de Urgență a Guvernului care prevede suprataxarea producătorilor români de medicamente și invită autoritățile la un dialog real de găsire a unor soluții de creștere a accesului pacienților la terapii și de limitare a risipei și fraudei în sistem”, a conchis Damian.