Membrii Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) susțin că există o discrepanță de 15 la sută între datele lor interne și cele transmise de CNAS privind consumul de medicamente în trimestrul I, ceea ce a dus la creșterea taxei clawback, informează asociația.
APMGR contestă datele referitoare la consumul de medicamente comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru trimestrul I și creșterea cuantumului taxei clawback, contribuția trimestrială pe care producătorii de medicamente o plătesc la stat.
Producătorii de generice spun de asemenea că iau în considerare acțiuni administrative și în justiție.
APMGR atrage atenția ca datele referitoare la consumul de medicamente transmise de CNAS conțin într-o pondere de 15 la sută discrepanțe față de datele interne ale companiilor. Consumul de medicamente pentru trimestrul I a fost comunicat de catre CNAS fiecărui deținător de autorizație de punere pe piață în parte, a precizat sursa citată.
Deși consumul de medicamente pe bază de prescripție a scăzut cu 5 la sută în primul trimestru al anului , comparativ cu trimestrul al IV-lea din 2012, potrivit datelor furnizate de compania de studii de piață Cegedim, procentul „p” în baza căruia se calculează taxa clawback a crescut cu 20 la sută, arată președintele APMGR, Dragoș Damian, într-un comunicat remis, luni, agenției MEDIAFAX.
„Creșterea cuantumului acestei contribuții, în condițiile în care consumul de medicamente pentru care se aplică taxa a scăzut în primele trei luni ale anului, dovedește incapacitatea CNAS de a controla și gestiona eficient consumul de medicamente cu prescripție din România”, a mai spus Dragoș Damian.
Companiile membre APMGR au lansat un apel la adresa conducerii CNAS, prin care au cerut transparentizarea procesului de calculare a contribuției clawback, prin publicarea datelor care stau la baza calculului realizat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în raport cu volumul de medicamente decontat pe fiecare trimestru, însă răspunsul CNAS a fost de fiecare dată evaziv, mai spune președintele APMGR.
„CNAS este un actor important al sistemului de sănătate și, de aceea, atât așteptările noastre, cât și cele ale pacienților sunt legate în primul rând de profesionalismul și transparența de care această instituție trebuie să dea dovadă. Pe această cale solicităm încă odata conducerii CNAS să dea dovadă de transparență în ceea ce privește modul de calcul al cuantumului taxei clawback și să clarifice neconcordanțele semnalate de companii în contestațiile formulate pe marginea înștiințărilor de plată comunicate de CNAS”, a declarat Dragoș Damian.