Precizare

Prodan: „Schimbarea lui Orest Onofrei din funcție s-a făcut la solicitarea acestuia”

Tiberiu Prodan: „Schimbarea lui Onofrei nu a avut implicații politice.”

Președintele Organizației Județene a PNL Suceava, senatorul Tiberiu Prodan, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că schimbarea lui Orest Onofrei din funcția de prefect al județului, în cea ce subprefect, nu a avut implicații politice. Prodan a explicat că în urma unei discuții pe care a avut-o cu Orest Onofrei, acesta i-ar fi spus că a informat Ministerul Internelor și Reformei Administrative că are nevoie de o perioadă de timp în vederea rezolvării unor probleme de sănătate.
„El a anunțat că are nevoie de această perioadă de timp strict din motive de sănătate. Deci schimbarea lui Orest Onofrei din funcția de prefect s-a făcut la solicitarea acestuia, pentru a avea timp să-și rezolve aceste probleme de sănătate”, a subliniat Tiberiu Prodan, care a adăugat că în aceste condiții, Guvernul a dispus trecerea lui Orest Onofrei în funcția de subprefect în vederea eficientizării activității Prefecturii.
„Hotărârea Guvernului a fost luată în vederea întăririi autorității Prefecturii, instituție care e foarte importantă pe perioada alegerilor. Este o rocadă pe o perioadă determinată, și asta trebuie să avem în vedere”, a mai spus Prodan.
Reamintim că în ultima ședință, Guvernul a decis trecerea prefectului județului Suceava, Orest Onofrei, în postul de subprefect. Postul de prefect al județului Suceava a fost preluat de unul dintre subprefecți, Ștefan Alexandru Băișanu.

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații