Procurorul Oana Schmidt Hăineală, președinte al CSM



Procurorul Oana Schmidt Hăineală
Procurorul Oana Schmidt Hăineală

Procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă, ieri, în funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ea fiind până în prezent vicepreședinte al instituției.
Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă cu zece voturi, în timp ce contracandidatul ei, judecătorul Mircea Aron, a fost votat de opt membri CSM.
Hăineală este primul procuror care devine președinte al Consiliului Superior al Magistraturii.
Anul trecut, Alina Ghica și Oana Schmidt Hăineală și-au depus un proiect comun, însă pe parcursul anului s-a simțit faptul că vicepreședinta Consiliului, procuroarea Hăineală, a condus mai mult decât președinta Ghica.
Surse din magistratură susțineau că anul acesta cele două magistrate vor să facă rocada, astfel ca Hăineală să preia conducerea, iar Ghica să-i fie vicepreședinte.
Faptul că un procuror își depune candidatura pentru președinția CSM în condițiile în care acest for are în componență mai mulți judecători decât procurori a generat discuții în sistemul judiciar. Nu există vreo interdicție prevăzută de lege cu privire la posibilitatea unui procuror de a fi președinte al CSM.
Oana Andrea Schmidt Hăineală a fost, din ianuarie 2012, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar din ianuarie 2011 este membru ales în CSM, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, pentru un mandat de șase ani.
În perioada 15 iulie 2010 – 6 ianuarie 2011, Hăineală a ocupat funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, cu grad de profesional de parchet de pe lângă curtea de apel, iar din februarie până în iulie 2010 a fost consilier al președintelui Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor:
Hăineală a mai ocupat și funcția de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului, ministrul Administrației și Internelor, în perioada mai 2009 – februarie 2010, și a fost director al Direcției pentru Relația cu Ministerul Public și de prevenire a criminalității și a corupției din Ministerul Justiției.
Din august 2004 până în mai 2008, Oana Andrea Schmidt Hăineală a ocupat funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, anterior fiind procuror șef al Biroului de anchete speciale magistrați și polițiști Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror în cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Potrivit CV-ului, toate calificativele profesionale primite de Hăineală au fost „foarte bine”.
Oana Schmidt Hăineală a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a urmat cursuri postuniversitare de drept penal și criminologie la Facultatea de Drept, Universitatea din București, cursuri postuniversitare de management organizațional la Universitatea din Bacău, cursuri de specializare pe tema „Studii privind securitatea națională – Evaluarea informațiilor” la Colegiul Galillee, Israel.
De asemenea, Hăineală a finalizat două masterate în „Științe militare și informații”, la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” și în „Securitate și apărare națională” la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.
În anul 2011, Oana Schmidt Hăineală a obținut și o diplomă de doctorand în Științe Militare și Informații la Universitatea Națională de Apărare Carol I”.
Secția pentru judecători a CSM a cerut anularea alegerilor pentru conducerea Consiliului
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a cerut, ieri seară, anularea alegerilor pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte al CSM, Plenul Consiliului urmând să ia o decizie în privința acestei solicitări, pentru care este necesară majoritatea de voturi.
Președinta CSM, Alina Ghica, a anunțat că s-a solicitat revocarea hotărârii prin care a fost învestită Oana Schmidt Hăineală ca șef al Consiliului.
Judecătorul Horațius Dumbravă a afirmat că este evident un blocaj instituțional, motiv pentru care trebuie reluată întreaga procedură.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, aseară, solicitarea de revocare a hotărârii prin care Oana Schmidt Hăineală a fost învestită ca președinte al Consiliului.
Cererea a fost respinsă cu 11 voturi „împotrivă” și șapte „pentru”.