Procurorul general, Codruța Kovesi, cere Camerei Deputaților avizul pentru începerea urmăririi penale față de fostul premier Adrian Năstase, care este cercetat de procurorii anticorupție pentru luare de mită și șantaj.
„Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizat prin referat transmis la data de 30 iulie 2008 de către Direcția Națională Anticorupție, a solicitat Camerei Deputaților declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală față de Adrian Năstase, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și infracțiunea conexă de șantaj”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).
Cazul Năstase
Fostul premier Adrian Năstase este cercetat pentru perioada 2002 – 2004, când ar fi primit de la Irina Paul Jianu, pentru menținerea acesteia în funcția de inspector general de stat, foloase necuvenite estimate la peste două milioane de lei vechi, constând în contravaloarea unor bunuri achiziționate din Republica Populară Chineză, obligații vamale și cheltuieli de transport corespunzătoare acestor bunuri și contravaloarea lucrărilor de tâmplărie efectuate la un imobil.
De asemenea, procurorul general a cerut avizul pentru începerea urmăririi penale pentru un dosar ce privește aceeași perioadă, Năstase fiind acuzat că ar fi primit de la Ioan Păun, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul menținerii acestuia în funcțiile de consul general și șef al Consulatului General al României la Hong Kong, foloase necuvenite constând în prestarea de servicii de achiziționare și organizare a transportului de bunuri din Republica Populară Chineză.
Cu privire la aceste fapte, Adrian Năstase a fost trimis în judecată în noiembrie 2006, fiind acuzat de luare de mită și obținere de foloase necuvenite, infracțiuni de pe urma cărora fostul premier ar fi obținut, în total, suma de 48.116.210.938 de lei (1.370.324,69 de euro). Aceste fapte erau anchetate în dosarul „Zambaccian”, referitor la obținerea imobilului din strada Zambaccian. Dosarul a fost retrimis procurorilor DNA, în noiembrie 2007, după ce Curtea Constituțională a decis că este necesar avizul Parlamentului pentru începerea urmăririi penale a foștilor demnitari.
Fostul premier ar fi obținut mită de la Irina Jianu în scopul de a o menține în funcția de inspector general de stat la ISC și de a o numi în această funcție după ce instituția a trecut în subordinea Guvernului.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2002-2004, soții Năstase ar fi introdus în România, ilegal, prin intermediul societății SC Vertcon SA din Bacău, 12 containere cu bunuri achiziționate din China. Bunurile reprezentau materiale de construcție, obiecte și instalații sanitare, piese de mobilier, articole electrice și electrocasnice, dar și obiecte de decor și uz casnic pentru dotarea imobilelor situate în București, strada Muzeul Zambaccian 16, sector 1 și strada Cristian Tell 15, sector 1, precum și pentru imobilul din comuna Cornu-județul Prahova.
Mărfurile au fost cumpărate din centre comerciale (bazare) fără acte, fiind transportate și depozitate la sediul Ambasadei României din China, într-un hotel dezafectat.
Dosarul Zambaccian
De asemenea, în luna aprilie a acestui an, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut avizul Parlamentului pentru începerea urmăririi penale și pentru dosarul „Zambaccian” în care Adrian Năstase este cercetat în legătură cu dobândirea proprietății asupra întregului imobil situat în București, strada Muzeul Zambaccian 16, din sectorul 1 al Capitalei, imobilul fiind evaluat la peste 1.500.000 de euro, cu toate dotările aferente, inclusiv sistemul de supraveghere.
Miron Mitrea, cercetat pentru luare de mită
În aceeași cauză este cercetat și Miron Mitrea pentru luare de mită, vizând contravaloarea lucrărilor executate de trei societăți comerciale din municipiul Bacău la un imobil situat în vecinătatea Capitalei, cuantumul lucrărilor fiind de peste 3.500.000.000 de lei vechi, potrivit DNA.
Pentru fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, DNA a cerut în 21 aprilie aviz Camerei Deputaților pentru declanșarea urmăririi penale împotriva acestuia.
Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a mai cerut, în cursul săptămânii trecute, Camerei Deputaților declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală față de Adrian Năstase, cercetat în dosarul 227/P/2006 al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
În dosarul menționat, Adrian Năstase este acuzat de dare de mită, „constând în aceea că, în baza unei înțelegeri anterioare cu Melinescu Ioan, a susținut și determinat emiterea HG 1399/30.12.2000, semnând-o în calitate de prim-ministru, prin care Melinescu Ioan a fost numit în funcția de președinte al Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, pentru a-l determina pe acesta să facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu și un act contrar acestor îndatoriri, în scopul de a asigura clasarea unei lucrări ce o viza pe Năstase Daniela și a intra în posesia lucrării”, se arată în documentul Parchetului.
Avizul Camerei Deputaților pentru începerea urmării penale în cazul lui Năstase este necesar pentru că la data săvârșirii faptelor acesta avea calitatea de ministru, iar în prezent o are pe cea de deputat.
Procurorul general cere aviz pentru urmărirea penală a lui Năstase
