Ca într-un film cu final cunoscut, judecătorul care analizează dosarul care-i privește pe procurorul Dumitru Dîmbu, judecătorul Bogdan Bărbuță, primarul Aurel Olărean din Rădăuți și afaceristul Constantin Babiuc a decis ieri înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Este pentru a treia oară când Curtea de Apel Cluj adoptă această soluție. În precedentele două cazuri, verdictul de la Cluj a fost întors cu 180 de grade la București, după ce magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis contestația depusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
Și de această dată soluția finală aparține judecătorilor de la instanța supremă, asta în cazul în care procurorii DNA vor contesta decizia de ieri.
Cei patru se află sub puterea unui mandat de arestare preventivă care expiră pe data de 7 ianuarie, dată la care ar putea reveni acasă. Pentru Dumitru Dîmbu, Bogdan Bărbuță și Constantin Babiuc ar fi după mai bine de jumătate de an când revin acasă, în timp ce pentru Aurel Olărean perioada de detenție se întinde din 12 septembrie și până în prezent.
La termenul de ieri la Curtea de Apel Cluj a fost prezent și primarul suspendat al municipiului Rădăuți. Acesta a venit de la Penitenciarul Spital Rahova, acolo unde a fost internat deoarece a acuzat dureri la spate, special pentru a-și susține cauza și necesitatea înlocuirii arestului preventiv cu o măsură mai puțin restrictivă.
Controlul judiciar pentru cinci persoane, printre care și judecătoarea Prandea, menținut pentru 60 de zile
Tot ieri, Curtea de Apel Cluj a luat în calcul și măsura controlului judiciar dispusă de procurorii DNA în cazul a cinci persoane. În baza modificărilor operate după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional textul de lege privind stabilirea controlului judiciar pentru o perioadă nelimitată, Curtea de Apel Cluj a analizat și acest aspect.
Față de judecătorul Daniela Prandea, concubina lui Bogdan Bărbuță, comisarul-șef Mihai Prelipcean, fost șef al Punctului Poliției de Frontieră Siret, avocata Izabela Vega, respectiv Victoria Țîcșă și Alina Ancuța Solovăstru, magistratul clujean a decis menținerea controlului judiciar pentru următoarele 60 de zile.
În acest dosar mai sunt cercetați primarul din Marginea, Ioan Onufrei, dar și două pensionare, Silvia Panțîru și Maria Cociorvan.
În cauză este inclusă ca inculpat și persoana juridică SC Nikodemus Babiuc SRL, firmă ale cărei conturi sunt sub sechestru în vederea recuperării prejudiciului estimat la circa 1 milion de euro în cazul celor 69 de hotărâri judecătorești pronunțate de Bogdan Bărbuță în favoarea lui Costel Babiuc pentru obținerea unor terenuri și care ulterior au fost vândute către austriecii de la Schweighoffer.
Sub sechestru se află și cele 41,59 de hectare de teren care au făcut obiectul tranzacțiilor dubioase și care acum sunt în proprietatea celor de la Schweighofer.