După luni bune de arest preventiv, procurorul Dumitru Dîmbu, judecătorul Bogdan Bărbuță, primarul suspendat al municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, și omul de afaceri Constantin Babiuc s-au întors acasă.Judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ieri să admită contestația depusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în sensul că a înlocuit măsura controlului judiciar dictată de Curtea de Apel Cluj în arest la domiciliu.
Este pentru prima dată când instanța supremă ia o măsură mai puțin restrictivă în ceea ce-i privește, precedentele șase tentative de a părăsi Penitenciarul Gherla, acolo unde se află încă din luna noiembrie a anului trecut, soldându-se cu eșecuri pe linie.
Dumitru Dîmbu, Bogdan Bărbuță, Aurel Olărean și Constantin Babiuc au părăsit ieri Penitenciarul Gherla și au revenit acasă, urmând să se prezinte la cea mai apropiată secție de poliție pentru a fi luați în evidență
Dumitru Dîmbu, Bogdan Bărbuță și Constantin Babiuc au ajuns în arest preventiv la scurt timp după ce procurorii structurii centrale a DNA le-au percheziționat locuințele și i-au condus la audieri la București. Se întâmpla în iunie 2014, ulterior mandatele de arestare preventivă fiind prelungite lună de lună.
La acea vreme, la audieri a fost chemat și primarul din Rădăuți, numai că procurorii au decis atunci să-l cerceteze în stare de libertate în calitate de suspect. Cu toate că i s-a cerut să nu influențeze martorii din dosar, Aurel Olărean a încercat să scape de acuzațiile din dosar și a vrut să-l șantajeze pe consilierul local Traian Andronachi. Acesta urma să voteze o hotărâre de Consiliu Local prin care primarul era exonerat de tergiversarea unui dosar, iar în schimb Aurel Olărean urma s-o mențină în funcția de bibliotecar-șef pe soția lui Andronachi.
Totul a ajuns la urechile procurorilor DNA, care pe 11 septembrie 2014 au venit la Rădăuți din nou și l-au ridicat pe Aurel Olărean, iar ulterior cererea de arestare preventivă a fost admisă.
Dosarul este în faza Camerei Preliminare la Curtea de Apel Cluj
Chiar dacă le-a fost înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu, cei patru au și o serie de obligații pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le-a stipulat foarte clar, una dintre acestea fiind cel mai probabil și aceea de a nu lua legătura cu martorii din dosar.
Oricum, dosarul își urmează cursul firesc. În acest moment se află în Cameră Preliminară la Curtea de Apel Cluj, o soluție nefiind încă dată de judecător deși de la ultimul termen de judecată au trecut mai bine de două luni. De altfel, la termenul din februarie, magistratul de caz a ridicat mai multe excepții de neconstituționalitate și cel mai probabil acum așteaptă o soluție la aceste probleme.
În afara celor patru persoane care au fost arestate preventiv în cursul anului trecut, în acest dosar au mai fost trimise în judecată alte opt persoane fizice, printre care și judecătoarea Daniela Mariana Prandea, concubina lui Bogdan Bărbuță, avocata Isabela Zorica Vega, fostul șef al Punctului Poliției de Frontieră Siret, Mihai Prelipcean, dar și primarul din Marginea, Ioan Onufrei. Pe listă se mai află două pensionare, Silvia Panțîru și Maria Cociorvan, dar și două persoane fără nici o ocupație, Victoria Țîcșă și Alina Ancuța Solovăstru.
În cauză este inclusă ca inculpat și persoana juridică SC Nikodemus Babiuc SRL, firmă ale cărei conturi sunt sub sechestru.
Care sunt acuzațiile procurorilor DNA
Conform procurorilor DNA, Constantin Babiuc a pus la cale o schemă ilicită de îmbogățire, iar pentru asta a avut nevoie și a fost ajutat sau protejat de judecătorul Bogdan Bărbuță și de procurorul Dumitru Dîmbu.
„Documentarea activității infracționale a pus în evidență participația penală, alături de a altor funcționari, a judecătorului Bărbuță Bogdan-Ilarion Costică, care a avut rolul de a da o aparență de legalitate și de a-l sprijini pe inculpatul Babiuc Constantin Gavril în obținerea unor surse ilicite de venituri în urma tranzacțiilor imobiliare ilegale de amploare demarate de acesta, precum și participația penală a procurorului-șef de secție Dumitru Dîmbu, care a avut rolul de a asigura protecția pe mai departe a lui Babiuc Constantin Gavril, în cazul unor eventuale anchete desfășurate de organele statului cu privire la modul în care a obținut aceste venituri. Ambii magistrați și-au pus în valoare, de-a lungul acestei perioade, atât prerogativele funcției lor, cât și relațiile profesionale și interumane, fiind motivați de dorința participării într-un fel sau altul la beneficiile obținute ilegal de inculpatul Babiuc Constantin Gavril, prin protejarea surselor ilegale de venit și a situației infracționale existente.
Din probatoriu a rezultat că, în mod individual și ori de câte ori se ivea ocazia, cei doi ar fi săvârșit infracțiuni de corupție sau infracțiuni în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu în raport cu justițiabilii, motivați într-un final de obținerea unor avantaje ilicite”, se arată într-un comunicat al DNA.
În această schemă a fost inclus și primarul Aurel Olărean, care avea sarcina să-l sprijine pe Babiuc pentru ca un rival al acestuia în afaceri, Arcadie Plămadă, să nu poată intra în posesia unui spațiu luat abuziv și ilegal, cu sprijinul judecătorului Bărbuță.
Soluție
Procurorul Dîmbu, judecătorul Bărbuță, primarul Olărean și afaceristul Babiuc s-au întors acasă
