Dezbateri directe

Procurorii suceveni așteaptă sprijin din partea noului Consiliu Superior al Magistraturii



Elena Hach, unul dintre cei șapte candidați pentru singurul loc disponibil procurorilor Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel din țară
Elena Hach, unul dintre cei șapte candidați pentru singurul loc disponibil procurorilor Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel din țară

Lupta pentru Consiliul Superior al Magistraturii a intrat în linie dreaptă, iar candidații își prezintă în teritoriu programele pe care intenționează să le aplice în cazul în care vor fi aleși în cea mai importantă structură din Justiție. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava au avut joi o primă întâlnire de acest gen. Timp de aproape cinci ore, magistrații acestei instituții au discutat cu Elena Hach, unul dintre cei șapte candidați pentru singurul loc disponibil procurorilor Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel din țară. La dezbaterea de joi au participat aproape toți procurorii Parchetului Curții de Apel Suceava, marele absent fiind Vasile Mandici, șeful acestei structuri și unul dintre contracandidații Elenei Hach la alegerile programate pentru începutul lunii noiembrie.
Una dintre problemele ridicate de procurori a fost nemulțumirea vizavi de lipsa de reacție a Consiliului Superior al Magistraturii de fiecare dată când s-a pus în discuție statutul meseriei, eficientizarea activității, precum și obligațiile și atribuțiile magistraților.
„Programul meu cuprinde trei puncte mari, iar mesajul meu a fost extrem de clar: să încercăm să votăm oamenii care fac ceea ce spun. Unul dintre puncte se referă la statutul procurorului și ridicarea lui la un nivel european, prin independența consacrată constituțional, modalități suple de promovare în cadrul sistemului și numiri în funcții de conducere cu votul de încredere al colegilor, dar și evaluarea corectă a performanțelor profesionale. Un alt punct al programului cuprinde strategia de reformă a Justiției, prin dezbaterea activă a proiectelor de acte normative ce urmăresc reforma în sistem, redimensionarea schemelor de personal și regândirea noțiunii de volum optim de activitate a procurorilor. A treia linie pe care merg este ca CSM să devină un garant al independenței Justiției, prin independența inspecției judiciare”, a declarat procurorul Elena Hach.
Candidatura acesteia este susținută de Asociația Magistraților din România, iar Elena Hach a făcut parte din delegația care a discutat proiectul legii de salarizare cu reprezentanții CSM și ai Ministerului Muncii.
Elena Hach are 38 de ani și lucrează în magistratură de 15 ani, iar cu excepția unei perioade de doi ani, când a activat în CSM, la Direcția Legislație, Documentare și Contencios, și-a desfășurat activitatea în Brașov. În acest moment este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și până la derularea alegerilor și-a propus să discute direct cu toți colegii procurori din țară, Parchetul Curții de Apel Suceava fiind al doilea unde a poposit, după cel din Timișoara.