Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au fost „în vizită” la Primăria Suceava, de unde au ridicat documente care vor fi analizate în perioada următoare și care, cel mai probabil, vor constitui baza unei anchete.
Mai exact, au fost ridicat 16 bibliorafturi cu documente pentru atribuirea contractului de salubrizare pentru următorii 7 ani, încheiat în octombrie 2014 de municipalitatea suceveană cu firma Diasil.
Ridicarea acestor documente s-a realizat în baza unei plângeri depusă de Horațiu Prigoană, fiul omului de afaceri Silviu Prigoană, cel care a pus bazele firmei Rosal. Trebuie spus că Rosal a fost principalul perdant al licitației de salubrizare a municipiului Suceava, contractul fiind atribuit către Diasil după lungi dispute, inclusiv în instanță.
Rosal a efectuat salubrizarea municipiului Suceava pentru o perioadă de aproximativ 10 ani, în timp ce noul contract încheiat cu Diasil este valabil pentru 7 ani.
Comparativ cu anteriorul contract de salubrizare stradală, obligațiile acesteia sunt extinse, atât prin includerea unui număr mai mare de străzi – 324, cu aproximativ 30 mai multe decât erau în atribuțiile Rosal, fiind vorba de străzi nou apărute, cât și prin includerea unor spații suplimentare, precum locurile de joacă pentru copii și aleile dintre blocuri, care, de asemenea, nu erau prevăzute în contractul din 2004.
În total, o suprafață de 343.775 de mp trebuie să fie salubrizată prin măturat mecanizat, în vreme ce prin măturatul manual au de curățat o suprafață de 360.505 mp. Întreținerea locurilor de joacă, o problemă care îi nemulțumea pe o mulțime de suceveni, reprezintă alți 32.480 de mp care trebuie îngrijiți de cei la Diasil.
Valoarea anuală a contractului este de 3.463.560 lei fără TVA, iar pentru întreaga perioadă contractuală, de șapte ani, valoarea este de 24.244.920 lei fără TVA, aproximativ 5,5 milioane de euro.
Acesta nu este singurul dosar aflat în lucru la DNA în ceea ce privește Primăria Suceava. O altă cauză privește afacerea Termica, în această situație fiind începută urmărirea penală in rem, adică față de fapte nu și față de anumite persoane.
Plângerea privește modul în care firma Bioenergy, care acum furnizează căldura și apa caldă pentru populația municipiului Suceava, a ajuns în posesia unei suprafețe de circa 6 hectare de teren, deși acestea nu au făcut obiectul licitației inițiale pentru acordarea serviciului de termoficare. Licitația inițială a fost câștigată de Adrem Invest București, o firmă care și-a constituit o filială la Suceava, denumită Bioenergy. Ulterior, Bioenergy nu a mai avut capital 100% al Adrem Invest, așa cum stipula contractul. Câștigătorul licitației a ajuns să dețină sub 50% din acțiunile Bioenergy, restul fiind preluate de RZ Rumanien Beteiligungs GMBH din Austria, cu 25,51% din acțiuni, și Bio Electrica Transilvania, tot cu 25,51%.