Procurorii din județ au decis să fie solidari cu acțiunile de protest ale judecătorilor, împotriva proiectului de lege a salarizării unice, și, începând de astăzi, să protesteze și ei.
Începând de astăzi, au anunțat procurorii, prin vocea purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Luminița Leonte, pe o perioadă nedeterminată, activitatea procurorilor se restrânge la cauzele ce presupun situații de urgență (care urmează a fi apreciate în concret de fiecare procuror). Totodată, au decis procurorii, se reduce programul de primire a plângerilor la două ore pe zi, respectiv în intervalul orar cuprins între orele 10:00 -12:00, plângerile, cererile, memoriile urmând a fi depuse la grefa unității.
Programul de acordare a audiențelor se suspendă, începând de astăzi, iar magistrații procurori nu vor participa, ca membri, în birourile electorale cu ocazia alegerilor prezidențiale din luna noiembrie 2009, sunt alte două măsuri de protest adoptate de procurorii din județ.