Protest

Procurorii DIICOT își suspendă de astăzi activitatea, între orele 8.00 și 12.00



Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat că-și suspendă activitatea între orele 08-12 în fiecare zi, în intervalul 26 februarie – 8 martie, timp în care vor fi soluționate doar urgențele. Măsura este în semn de protest față de modificările prin ordonanță de urgență a „legilor justiției”.
„În acest interval de timp vor fi soluționate doar urgențele, respectiv cauzele cu arestați sau alte situații operative ce nu suporta amânare”, a transmis DIICOT, într-un comunicat de presă, remis de Mediafax.
Procurorii protestează astfel față de modalitatea în care Guvernul a adoptat a patra modificare legislativă într-un interval de 6 luni, prin ordonanță de urgență, a ”legilor justiției”.
”Aceste serii de modificări substanțiale inițiate în decursul a câtorva luni sunt de natura să afecteze grav atât activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, pe cea a Ministerului Public, cât și buna funcționare și stabilitatea sistemului de justiție în ansamblu, cu consecințe asupra modului de înfăptuire a actului de justiție”, se arată într-un punct de vedere adoptat, luni, de Adunarea generală a procurorilor din cadrul DIICOT.
În opinia procurorilor instituției conduse de Felix Bănilă, ordonanța de urgență pe legile justiției are numeroase vicii de neconstituționalitate.
Procurorii critică modificările succesive prin ordonanțe de urgență și la intervale scurte de timp.
În ceea ce privește modificările prin care procurorii nu pot fi delegați în funcțiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea se face de președinte, DIICOT transmite că asta va afecta în mod grav activitatea parchetelor.
Sintagma ”bună reputație”, foarte periculoasă, atrag atenția procurorii
Procurorii au criticat dur modificarea prin care neîndeplinirea condiției privind buna reputație conduce la eliberarea din funcție: „Procurorii apreciază că în lipsa unei definiții ori a înțelesului legal al sintagmei «bună reputație» se creează premisele unor aprecieri arbitrare, prin utilizarea unor concepte nedefinite ori pentru care nu sunt indicate criterii predictibile pentru subiecții cărora li se adresează textul legal, această normă fiind de natură a aduce atingere independenței justiției și de a crea o presiune gravă asupra magistraților.”
DIICOT cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României pentru efectuarea controlului de constituționalitate asupra ordonanței de urgență pe legile justiției.
Procurorii anunță că vor transmite acest punct de vedere și Curții de Justiție a Uniunii Europene, care are în soluționare dosare care se bazează pe aceste prevederi.
Decizia procurorilor Direcției a fost adoptată cu o majoritate de 221 voturi, din totalul de 231 de procurori prezenți.
La Suceava, DIICOT își desfășoară activitatea în cadrul unui serviciu teritorial care coordonează și activitatea procurorilor de la Botoșani.



Recomandări

Opt actuali sau foști judecători și procurori suceveni s-au solidarizat cu magistrații care au denunțat presiunile din justiție

Opt actuali sau foști judecători și procurori suceveni s-au solidarizat cu magistrații care au denunțat presiunile din justiție
Opt actuali sau foști judecători și procurori suceveni s-au solidarizat cu magistrații care au denunțat presiunile din justiție

Condamnări pentru trafic de droguri de mare risc și răzbunare pentru ajutorul dat justiției, într-un dosar major al DIICOT

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată

Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată
Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată