Procurorii au ridicat documente de la Agenția Națională a Medicamentului

Anchetatorii de la Parchetul General au ridicat, marți, mai multe documente de la sediul Agenției Naționale a Medicamentului, măsura fiind dispusă în dosarul în care mai mulți medici sunt suspectați că făceau teste clinice pentru medicamente, fără știrea pacienților folosiți la testare, scrie Mediafax.Printre cele 26 de locații în care procurorii de la Parchetul General și polițiștii au făcut percheziții, marți dimineață, se numără și sediul Agenției Naționale a Medicamentului, au declarat surse judiciare.Purtătorul de cuvânt al Agenției, Anca Crupariu, a declarat că instituția sprijină cercetarea parchetului și că au pus la dispoziție toate actele și informațiile solicitate de anchetatori.

Recomandări

„Tata a luptat ca un leu, acum vrem dreptate”, mesajul transmis de fiica suceveanului mort la Roma după prăbușirea parțială a unui turn medieval

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut