– După ce dosarul a fost redeschis, soluția inițială de neîncepere a urmării penale fiind infirmată de fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, anchetatorii au luat aceeași decizie
– Polițiștii cercetați că l-au scăpat printre degete pe Severin Tcaciuc, acum dat în urmărire internațională, au fost găsiți nevinovați
Dosarul privind fuga omului de afaceri sucevean de la Hotelul Bucovina din toamna anului 2002, eveniment urmat la scurt timp de fuga afaceristului din România, a fost închis de procurori zilele trecute.
Același dosar fusese redeschis la începutul acestui an, după ce soluția inițială dată de procurori, tot de neîncepere a urmării penale, a fost contestată de colonelul în rezervă Mircea Stoleriu, fostul șef al Detașamentului Poliției pentru Intervenție Rapidă Suceava.
Stoleriu a fost condamnat la cinci ani de închisoare într-un dosar de corupție, dar printre acuzațiile care i-au fost puse în cârcă s-a numărat și fuga lui Tcaciuc. Acest cap de acuzare, însă, s-a dovedit a fi neîntemeiat, Stoleriu fiind găsit nevinovat. În urma contestației făcute de Mircea Stoleriu, fostul procuror general al PCA Suceava, Lucian Stănescu, a infirmat soluția procurorilor și a dispus reluarea cercetărilor în acest caz.
Au trecut mai bine de nouă luni de atunci, iar zilele trecute, o nouă soluție de neîncepere a urmării penale a fost dată în dosarul în care mai mulți polițiști erau cercetați pentru că s-au făcut de râs și l-au scăpat printre degete pe fugarul Severin Tcaciuc.
Principalii vizați în dosarul cu pricina patru ofițeri și subofițeri, în frunte cu comisarul șef Mihai Apostol, cel care, la data respectivă, ocupa funcția de adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Suceava și avea în subordine oamenii care au fost prezenți la Hotelul Bucovina.
O altă persoană cercetată de procurori a fost fratele ex-adjunctului IPJ Suceava, Vasile Apostol, dar și un alt polițist, Daniel Mitrea. Cei doi aveau misiunea de a-l conduce pe Severin Tcaciuc în fața procurorilor Parchetului Curții de Apel Suceava, în baza unui mandat de aducere, pentru prezentarea unui material de urmărire penală într-un dosar de evaziune fiscală.
Potrivit procurorilor PCA Suceava, polițiștii cercetați în acest dosar nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, motiv pentru anchetatorii au dispus neînceperea urmării penale.
Severin Tcaciuc a fost văzut ultima oară prin Suceava în 25 noiembrie 2002. După ce a reușit să dispară chiar de sub nasul polițiștilor care veniseră la hotelul Bucovina, chitiți să-l ducă în fața procurorilor, Tcaciuc, infirm de ambele picioare, s-a internat la Clinica Bagdasar Arsene din București.
Pe 28 februarie 2003, la bordul unui autovehicul cu numărul de înmatriculare SV 1220, bosânceanul a părăsit România prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș, cu doar câteva minute înainte de a fi dat în consemn la frontiere.






